Coronavirus. Iohannis: Nu este momentul să disperăm, dar nici să lăsăm garda jos

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Președintele a declarat că este o zi tristă
Președintele a declarat că este o zi tristă
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus raportat în ultimele 24 de ore este unul record şi a făcut apel la respectarea regulilor. "Astăzi este o zi tristă. Avem un număr record de persoane găsite pozitiv cu noul coronavirus. Peste 550 de persoane care au fost detectate de ieri până azi", a spus Iohannis. El a făcut apel la purtarea măştii de protecţie, la distanţă fizică şi la spălarea mâinilor.

"Până acum câteva săptămâni lucrurile au mers destul de bine. Am trecut prin starea de urgenţă în care am luat măsuri dure, în care autorităţile au reacţionat rapid, eficient şi am reuşit să ţinem evoluţia sub control. Este a doua lună deja că avem starea de alertă şi lucrurile, din păcate, vedem că nu au evoluat aşa cum ne-am fi dorit cu toţii, însă în acest context revin la ce am mai spus: răspunderea în acest moment este partajată între autorităţi şi cetăţeni. A fost o perioadă foarte dificilă şi ar fi foarte, foarte păcat să dăm cu piciorul la rezultatele bune pe care le-am obţinut până acum. Măsurile care trebuie luate sunt foarte simple: masca, distanţa şi spălat pe mâini", a afirmat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a arătat că "nu este momentul să disperăm, dar nici să lăsăm garda jos".

"Haideţi să facem un efort să continuăm, nu lăsaţi garda jos, este în joc viaţa voastră şi viaţa celor dragi vouă! Aici nu vorbim de politică, aici nu vorbim de opţiuni personale, aici vorbim de o boală care, din păcate, a rămas încă în societate. Să nu ne imaginăm că virusul dispare de azi pe mâine dacă cineva dă o lege sau un act administrativ. Virusul nu ţine cont de graniţe, nu ţine cont de legi, nu ţine cont de diferite abordări pur administrative, dar noi avem cel mai important instrument ca să ne protejăm conştiinţa noastră. Dacă respectăm normele care sunt în vigoare, avem o şansă bună să trecem mai departe cu cât mai puţine persoane îmbolnăvite şi cu cât mai puţine persoane decedate din cauza acestei boli. Să nu ne imaginăm că dacă este vară şi plecăm undeva la munte sau la mare scăpăm de virus. Din păcate, virusul merge cu noi şi la mare, şi la munte, ţine de noi să ne protejăm cât putem de bine. Nu ne-am dorit această boală, ea ar fi venit indiferent cine ar fi fost la guvernare, dar haideţi să respectăm indicaţiile specialiştilor, haideţi să facem aceste lucruri simple, ca să îngrădim răspândirea virusului, pentru a putea trece cu bine de această perioadă dificilă", a fost mesajul şefului statului.

Citește și Coronavirus. 555 de noi îmbolnăviri în România în ultimele 24 de ore

El a subliniat că îmbolnăvirea cu COVID-19 este foarte periculoasă.

"Nu putem să închidem ţara şi să plecăm undeva, aici e viaţa noastră, aici e sănătatea noastră, aici e economia noastră şi dacă vrem să ne şi mişcăm să funcţioneze şi economia, să putem să mergem şi la mare sau la munte trebuie să respectăm aceste norme. Nu vorbim de măsuri pur administrative, vorbim de o situaţie de pandemie foarte periculoasă şi ţine de fiecare dintre noi să respectăm normele care se emit. Rolul autorităţilor este să emită normele, rolul spitalelor să trateze bolnavii, dar rolul nostru este respectarea normelor să nu ajungem la spital, fiindcă este o boală foarte periculoasă", a avertizat Iohannis.

Preşedintele Iohannis a vizitat Institutul Cantacuzino împreună cu ministrul Apărării, Nicolae Ciucă. Şeful statului a arătat că la Institutul Cantacuzino au fost prelucrate aproape 45.000 de teste privind noul coronavirus în ultimele zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Cupru
Blocuri de locuințe / FOTO: Freepik
Rachetă / FOTO: Flickr.com
Un motostivuitor transportă o mașină veche / Foto: Arhivă
Sediul Damen din Rotterdam, Olanda
Rompetrol
Insolvență / FOTO: Freepik
BNR
Târg imobiliar
Comerțul en-gros a scăzut / Foto: Freepik
Bursa de la Frankfurt
Ministrul Comerțului din Coreea de Sud, Ahn Duk-geun (centru), alături de Yoji Muto din Japonia (stânga) și Wang Wentao din China (dreapta), la Seul.
Persoană cu handicap / Foto: Freepik
Bună dimineața!
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Prof. Mircea Coșea
Papa Fancisc
OMV Petrom / Foto: Oana Pavelescu
Foto: Freepik.com
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Hidroelectrica
Mircea Fechet / FOTO: Gov.ro
Miliardarul și invetitorul american Ray Dalio / FOTO: Wikipedia
Boeing
Eolian offshore / FOTO: Freepik

Energia eoliană offshore: Ce a rămas din gloria de altădată?

Carnajul bursier continuă pentru actorii din acest...

Platformă petrolieră / FOTO: Freepik
Sebastian Burduja / Foto: gov.ro
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu

pixel