Coronavirus. Vladimir Putin, apel disperat: Să ne unim eforturile

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Numai așa vom reuși
Numai așa vom reuși
Preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui ţară afirmă că a dezvoltat vaccinuri eficiente împotriva COVID-19, a îndemnat marţi statele care formează grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) să-şi unească eforturile pentru producţia acestor vaccinuri pe scară largă, fără a detalia condiţiile comerciale ale propunerii sale, scrie AFP.

''Vaccinurile ruseşti există, ele sunt eficace şi sigure. Problema care rămâne este cea a producţiei lor de masă'', a declarat Purin la un summit online al grupului BRICS. ''Aici este important să conjugăm eforturile pentru producţia de masă'', a insistat el.

Preşedintele rus a precizat că ţara sa a semnat deja acorduri cu Brazilia şi India pentru efectuarea de teste clinice pentru vaccinul Sputnik V, primul anunţat de Rusia şi dezvoltat de centrul Gamaleia. El a vorbit şi despre existenţa unui acord cu China şi India pentru ''deschiderea de centre de producţie a vaccinului nostru în aceste ţări, nu doar pentru nevoile lor proprii, ci şi pentru statele terţe''.

Rusia susţine că vaccinul Sputnik V, aflat în faza a treia a testelor clinice, are o eficacitate de 92%. Moscova nu a prezentat deocamdată vreo documentaţie ştiinţifică despre acest vaccin, dar cei care l-au conceput au promis că cercetarea va fi publicată curând ''într-una dintre principalele reviste medicale din lume'' şi va putea fi evaluată de alţi experţi.

Citește și Ivanka sau Melania? Care este cea mai bogată femeie a familiei Trump

Şi alte vaccinuri împotriva COVID-19 dezvoltate de alte laboratoare ruseşti sunt în prezent în faza testelor clinice.

Rusia a înaintat la sfârşitul lunii octombrie Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) o cerere de precalificare şi autorizare rapidă a vaccinului Sputnik V, botezat după numele primului satelit sovietic lansat pe orbită şi care, potrivit Moscovei, a fost deja administrat mai multor responsabili ruşi de rang înalt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels

pixel