COVID-19 a făcut ravagii în Europa. Bilanțul este TRAGIC

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Și încă nu s-a terminat
Și încă nu s-a terminat
Europa a devenit joi prima regiune din lume care a înregistrat mai mult de jumătate de milion de decese cauzate de COVID-19, potrivit unui bilanţ difuzat de AFP cu puţin înainte de ora 15:00 GMT pe baza bilanţurilor furnizate de autorităţile sanitare, relatează AFP.

Cele 52 de ţări şi teritorii ale regiunii europene (până spre Azerbaidjan şi Rusia) au înregistrat în total cel puţin 500.069 de decese (la 23.059.233 de contaminări declarate), fiind urmate de America Latină şi Caraibe (477.404 decese şi 14.229.617 cazuri), Statele Unite / Canada (321.287, 17.463.834), Asia (208.149, 13.258.651), Orientul Mijlociu (85.895, 3.713.430) şi Africa.

Începând din octombrie Europa a redevenit epicentrul pandemiei, alături de SUA, după ce mai fusese deja în perioada martie-aprilie. În ultimele şapte zile au fost confirmate în regiunea europeană 36.895 de decese asociate COVID-19, un record de la începutul pandemiei. Recordul zilnic, de circa 6.800 de decese, a fost înregistrat marţi.

Aproximativ 6 din 10 decese au fost raportate în Europa în cinci ţări, respectiv Italia (66.537 de decese), Regatul Unit (65.520), Franţa (59.361), Rusia (49.151) şi Spania (48.596).

De la începutul lunii octombrie Europa este de asemenea regiunea care numără cele mai multe contaminări zilnice, numărul total al cazurilor de COVID-19 declarate depăşind 23 de milioane de la începutul pandemiei. Săptămâna trecută au fost raportate în Europa în medie 243.000 de noi cazuri zilnice, aproape o treime din cele peste 750.000 anunţate la nivel mondial.

Citește și Polonezii, trimiși în case de Revelion! Decizia este definitivă

Totuşi, epidemia pare să progreseze mai puţin rapid în ultimele zile, numărul mediu al noilor cazuri zilnice fiind relativ stabil faţă de cel din săptămâna precedentă.

Dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat asupra riscului ridicat de agravare a epidemiei la începutul anului viitor, atrăgând atenţia mai ales asupra sărbătorilor de iarnă şi cerând populaţiei ''să poarte mască şi să menţină distanţarea socială'' inclusiv în această perioadă. În acest timp, mai multe state europene au anunţat noi restricţii pentru sărbătorile de sfârşit de an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Bani / Foto: DCBusiness

Acord în coaliție. Salariul minim crește de la 1 iulie 2026

Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Lingouri de cupru / Foto: DCBusiness

Bloomberg: Cuprul intră într-un deficit structural din 2026

Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...

Donald Trump și Vladimir Putin
Ministerul Finanțelor
Ghișeu
Barajul Paltinu
Arcelor Mittal Tubular Products Iași
Inflație / Foto: Freepik

România continuă să fie ţara cu cea mai mare inflaţie din UE

România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...

România se află pe locul doi la exportul de grâu moale
Bani
Document. Foto: Freepik.com
Discutii la Guvern
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
factura. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Oameni pe stradă
Palatul Știrbei
Netflix / Foto: Freepik
Podul Giurgiu - Ruse
Ispectori ai ANAF și Vamei
Foto: Facebook MADR
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

pixel