Covid-19 este Armaghedonul turismului. Agențiile, în colaps

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Uniunea Europeană își deschide granițele pentru sezonul turistic
Uniunea Europeană își deschide granițele pentru sezonul turistic
Returnarea avansurilor pe early booking reprezintă principala problemă cu care se confruntă operatorii din turism, care propun diferite soluţii în acest sens, precum modificarea legislaţiei, returnarea banilor din fonduri europene sau emiterea de vouchere în alb.

Astfel, Alin Burcea, CEO al tour operatorului Paralela 45, consideră că sumele achitate de turişti ca avans pentru vacanţele anulate din cauza pandemiei de COVID-19 ar putea fi înapoiate din fonduri europene sau din sumele bugetate pentru târgurile de turism din acest an.

El a precizat că reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) au discutat cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi cu secretarul de stat pe probleme de turism, Răzvan Pîrjol, despre situaţia sumelor achitate de turişti ca avans pentru vacanţe, sume care au fost plătite deja către hotelieri pentru a putea obţine discounturile practicate în perioadele de early booking.

"Plăţile sunt uşor de demonstrat şi mai ales de verificat. Noi, ANAT, am discutat cu domnul Virgil Popescu, ministrul Economiei, şi cu domnul Răzvan Pîrjol, secretar de stat. În principiu, au înţeles situaţia, dar nu s-a luat nicio măsură de restituire a banilor, la modul concret. Şi, atenţie! Nu sunt banii agenţiilor, sunt banii oamenilor. Mai ales în aceste momente, când 1 din 5 români este în şomaj, când vor avea loc restructurări şi de la bugetari, orice sumă de bani este importantă. După ce vom completa aceste portaluri, aceste liste, fie din fonduri europene, de la Ministerul Fondurilor Europene, fie de la Comerţ Exterior, unde sunt bugetaţi bani pentru târguri, sau chiar la turism, din bugetele pentru târguri, se pot găsi resurse pentru aceşti oameni", a declarat proprietarul Paralela 45, pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, de aproximativ trei săptămâni, sute de oamenii îşi cer înapoi banii plătiţi ca avansuri pentru vacanţe.

"De circa 3 săptămâni, sute de turişti îşi cer banii înapoi. Agenţiile detailiste vând pentru tour operatori, care achită mai departe sumele la partenerii externi. Aşa funcţionează mecanismul. Nu ştiu ce cred turiştii, dar ca să obţii o reducere de 20-30-50% la Early Booking, trebuie să achiţi banii cât mai repede", a precizat Burcea.

Acesta consideră că acoperirea costurilor de către companiile de asigurări nu reprezintă o soluţie viabilă în acest moment.

"Ce vină au agenţiile că niciun avion nu mai zboară, am închis noi spaţiile aeriene? Statele au luat aceste decizii şi trebuie să plătim noi oalele sparte? Nici asigurările nu sunt o soluţie pentru că, încet, încet, ele vor expira şi nicio companie de asigurări nu mai face asigurări către agenţii de turism acum", a mai spus Alin Burcea.

Şi directorul Cocktail Holiday, Dan Goicea, a semnalat că returnarea avansurilor pe early booking este principala problemă cu care se confrutnă operatorii din turism, dar a adăugat că mulţi dintre turişti au optat pentru reprogramări sau vouchere.

"Da, într-adevăr, returnarea avansurilor pe early booking este principala problemă cu care ne confruntăm. Cea mai uşoară metodă şi rapidă ar fi modificarea legii OG.2/2018 prin care să se specifice că operatorii sunt obligaţi să returneze banii turiştilor atâta timp cât şi ei i-au recuperat de la parteneri/furnizori. Banii nu sunt nicidecum pierduţi, doar că în acest moment industria este blocată. Nimeni nu s-a aşteptat la asemenea situaţie şi, de aceea, este de înţeles că nu se putea prevede în ordonanţa de urgenţă. Dar modificările trebuie făcute pentru a putea continua business-ul cât de normal se poate şi reporni economia Din fericire, majoritatea turiştilor noştri au dat dovada de înţelegere şi nu au insistat asupra returnării banilor, ci s-au îndreptat către reprogramări sau vouchere de vacanţă. Aşadar suntem optimişti că dacă vom lucra împreună, situaţia se va soluţiona fără pierderi majore", a spus pentru AGERPRES Dan Goicea.

Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour, a subliniat, la rândul său, că agenţiile de turism sunt într-o situaţie extrem de complicată, de mai bine de o lună de zile, agenţiile nu mai vând, deci, nu mai au nicio sursă de venit.

"Mai mult, tot ce a fost câştigat în primele două luni din an devine pierdere întrucât turiştii cer rambursarea avansurilor pentru pachetele turistice. Restricţiile de călătorie, de asemenea, au anulat toate vacanţele programate pentru martie şi aprilie, iar noi, agenţiile de turism, asistăm neputincioase la derapajul domeniului", a subliniat del Valle pentru AGERPRES.

El a precizat că, prin intermediul asociaţiilor de turism, jucătorii din industrie, au atras atenţia Guvernului asupra situaţiei în care se află.

Apel disperat către premierul României: Salvați agențiile de turim. Sunt soluții

"Am apreciat şi salutat decizia autorităţilor de a emite o ordonanţă prin care valabilitatea voucherelor de vacanţă a fost prelungită, însă e nevoie de mai mult. Agenţiile de turism, în nume propriu sau prin intermediul asociaţiilor din industrie, au insistat pentru suspendarea ordonanţei 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, şi reglementarea emiterii de către operatori a unor vouchere în alb cu validitate de 1 an drept alternativă de rambursarea contravalorii avansului/costului integral pentru serviciile turistice achiziţionate de către clienţi, pentru a permite acestora din urmă replanificarea vacanţelor anterior stabilite. Am cerut acest sprijin pentru industrie, pe durata stării de urgenţă şi pentru o perioadă ulterioară care să permită recuperarea economică a sectorului", a afirmat directorul Happy Tour.

Acesta a menţionat că turismul nu e un domeniu afectat doar în România, toate ţările trec prin probleme similare, unele dintre ele venind cu rezolvări care vin în sprijinul operatorilor economici din domeniu şi a adăugat că operatorii din turism au solicitat autorităţilor implementarea unei formule mixte privind şomajul tehnic şi flexibilizarea muncii (după modelul germano-austriac) aplicabilă industriei de turism, întrucât este necesară continuarea unor activităţi-suport sau cu caracter administrativ în perioada stării de urgenţă (colegii noştri lucrează zilnic pentru a gestiona cererile de rambursare a pachetelor contractate), care este îngreunată de cadrul legal în vigoare, şi posibilitatea ca sprijinul oferit de stat să se menţină şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă (de până la 6 luni).

"Încă de la începutul epidemiei în România, toţi operatorii economici, inclusiv agenţiile de turism, au cerut plata integrală a tuturor datoriilor restante ale statului (TVA, contribuţii concedii medicale şi alte tipuri de datorii). Avem nevoie de aceşti bani pentru a ne continua activitatea! De asemenea, trebuie alocate cu prioritate fonduri pentru obţinerea liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru şi a investiţiilor, pentru a evita cu orice preţ intrarea în insolvenţă a agenţiilor de turism.
Şi mai avem nevoie un lucru absolut esential pentru implementarea oricărui ajutor dat de statul român: debirocratizarea. Din păcate, nu avem timp de birocraţie. Pentru unii s-ar putea să fie prea târziu", a mai spus del Valle.

Mădălin Mancilă, managing partner Millennium Tour, a precizat că mai toate business-urile din turism au avut o prăbuşire a vânzărilor de până la 100% şi a comparat impactul pandemiei asupra turismului cu un "salt cu paraşuta fără paraşută".

"Situaţia în care se află turismul în acest moment este, fără dar şi poate, fără precedent. Mă refer bineînţeles la turismul mondial şi nu doar la cel autohton, însă dacă este să ne concentrăm pe turismul din România situaţia este şi mai grea şi asta pentru că resursele financiare ale statului sunt limitate spre foarte limitate dacă ne raportăm, spre exemplu, la măsurile luate de Germania, măsuri care vor ajuta grupul TUI cu peste 1,8 miliarde de euro, dacă informaţiile sunt reale. Consider că fiecare companie are într-o mai mică sau mai mare măsura un plan de criză, problema în acest moment este că această criză este atipică prin şocul pe care l-a creat în doar câteva zile. Practic, mai toate business-urile din turism, agenţii sau hoteluri, au avut o prăbuşire a vânzărilor de până la 100% sau chiar mai mult dacă punem la socoteală toate stornările pe vânzări anterioare la care mai putem adăuga şi presiunea clienţilor pentru returnarea avansurilor. Aş compara impactul asupra turismului cu acela al unui salt cu paraşuta fără paraşută", a declarat Mădălin Măncilă pentru AGERPRES.

Referitor la suportul pe care îl poate oferi statul roman, acesta este de părere că trebuie să vină din două direcţii: financiar, şi nu "pomeni" ci facilitarea de linii de credit pentru repornirea activităţii atunci când va fi cazul, suportul păstrării angajaţilor, iar şomajul tehnic reprezintă o măsură de un real ajutor, suport în relaţia business-urilor cu băncile pentru că cel puţin în zona hotelieră este mare nevoie; legislativ, pentru că în acest moment legea turismului nu este adaptată unei astfel de situaţii, iar asta pune şi mai mare presiune pe agenţiile de turism organizatoare şi intermediare pentru restituirea banilor clienţilor pentru vacanţe neexecutate, bani care au intrat deja într-un flux care nu mai poate fi controlat.

"Personal, sunt conştient de provocările cu care se confruntă statul român, sunt conştient de faptul că turismul nu este singurul domeniu care are nevoie de ajutor, sunt conştient de faptul că turismul nu reprezintă o prioritate pentru guvernanţi în general vorbind, însă în acelaşi timp ştiu că turismul a fost primul afectat şi va fi ultimul care îşi va reveni", a punctat reprezentantul Millenium Tour.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel