COVID-19 face prăpăd în Bulgaria. Se introduce certificatul sanitar

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Valul patru a năvălit cu agresivitate
Valul patru a năvălit cu agresivitate
Bilanţul infecţiilor cu noul coronavirus din Bulgaria a crescut cu 6.813 de cazuri în ultimele 24 de ore, o creştere zilnică record în timp ce ţara cu cel mai mic procent de persoane vaccinate din Uniunea Europeană se confruntă cu al patrulea val al pandemiei, conform datelor oficiale prezentate miercuri, informează Reuters.

Virusul a ucis 124 de persoane în Bulgaria în ultimele 24 de ore, aducând numărul total al deceselor la 23.440.

Peste 7.300 de persoane se aflau internate în secţiile pentru bolnavii de COVID-19 în timp ce spitalele din toată ţara balcanică se luptau să facă faţă afluxului de pacienţi cu coronavirus pe fondul unei penurii de personal medical.

Guvernul interimar a impus certificatul sanitar în majoritatea spaţiilor publice închise în încercarea de a încetini răspândirea variantei Delta, mai contagioasă, şi de a stimula vaccinarea în ţara în care doar unul din patru adulţi s-a vaccinat cu cel puţin o doză de vaccin.

Administrarea vaccinurilor a crescut de patru ori de la introducerea obligativităţii certificatului sanitar, joia trecută. Peste 26.000 de noi doze au fost administrate în ultimele 24 de ore, aducând numărul total de persoane adulte vaccinate la 1,46 milioane.

Mulţi bulgari, însă, rămân sceptici în ceea ce priveşte administrarea vaccinurilor, pe fondul unei neîncrederi înrădăcinate în instituţiile statului, a dezinformării şi mesajelor contradictorii ale politicienilor şi specialiştilor, înainte de al treilea tur de scrutin parlamentar din acest an, pe 14 noiembrie.

Citește și Anticorpi „defecți”, depistați în creierul unor adolescenți care au avut COVID-19

Oponenţii vaccinării au organizat în ultimele zile mitinguri împotriva permisului sanitar, iar un nou protest, organizat de patronii de restaurante şi hoteluri, este anunţat pentru joi.

Marţi seară, ministrul interimar al Sănătăţii, Stoicho Katsarov, a declarat că situaţia din spitale este critică şi a făcut apel la bulgari să respecte restricţiile.

Din cele 700 de paturi la terapie intensivă disponibile la nivel naţional, 608 sunt ocupate.

''Dacă aceste măsuri nu funcţionează, singura opţiune rămasă va fi un lockdown total şi o suspendare a activităţii economice'', a declarat Katsarov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Deficit bugetar / Foto: DCBusiness
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Tichet pentru energie
Schimb valutar / Foto: Pexels
Foto: Pexels
Subvenţii APIA 2022. Veşti bune pentru fermieri
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Ilie Bolojan
O femeie la cumpărături / Foto: Freepik
Freepik.com
Adrian Negrescu
Instalație de gaze / Foto: Balticconnector
ANAF / Foto: Oana Pavelescu

Ce formulare se depun la ANAF la începutul lui iulie

Contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA trebuie...

Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan la Bruxelles / Foto: presidency.ro
Mihaela Bîtu, Dragoș Anastasiu și Ilie Bolojan
Medic scrie o rețetă / FOTO: Freepik
Ploaie
Deepfake
Asigurări / Foto: Freepik
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Shell
Dragos Pislaru, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene

pixel