Grecia, aflată în lockdown de la 7 noiembrie, a înregistrat miercuri cea mai mare rată zilnică de infectări, cu peste 2.700 de cazuri noi, a declarat presei ministrul sănătăţii, Vassilis Kikilias.
'Traversăm partea cea mai dură a acestei pandemii', a avertizat el, subliniind că spitalele publice din Atena sunt supuse unei 'presiuni insuportabile' de săptămâni. 'În ritmul în care vin noile spitalizări, sistemul de sănătate îşi depăşeşte limitele de infrastructură şi personal', a afirmat el, insistând pe 'creşterea importantă' a contagierilor cu varianta britanică a coronavirusului.
În consecinţă, un spital militar şi două spitale private din Atena vor prelua pacienţi non-COVID pentru a elibera sute de paturi în spitaluri publice, unde să fie primiţi bolnavi infectaţi cu SARS-CoV-2.
Lockdown-ul, prelungit deja de mai multe ori şi care urma să se încheie la 8 martie, va fi extins până la 16 martie şi va fi însoţit de măsuri mai stricte începând de joi. Locuitorii nu vor mai putea ieşi din perimetrul municipalităţii lor nici măcar pentru a face cumpărături sau exerciţiu fizic.
Citește și Valul trei al pandemiei. Este un semnal foarte îngrijorător
Aceste 'măsuri vizează să reducă mobilitatea (...) rămânem la noi, în cartierele noastre', a afirmat viceministrul protecţiei civile, Nikos Hardalias, în acelaşi briefing de presă. Miercuri au fost anunţate încă 40 de decese asociate COVID-19, bilanţul ajungând la aproape 6.600 într-o ţară cu 11 milioane de locuitori.
De la debutul pandemiei, aproape 200.000 de persoane au fost infectate în Grecia, iar în prezent peste 430 sunt spitalizate la terapie intensivă. Mai mult de 950.000 de persoane au fost vaccinate până acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...