COVID-19. Israelul a decis vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Pentru a ține pandemia sub control
Pentru a ține pandemia sub control
După Statele Unite, Israelul a dat duminică undă verde vaccinării copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani cu doze Pfizer/BioNtech, în speranţa de a ţine sub control pandemia de COVID-19, notează AFP.

"Directorul general al Ministerului Sănătăţii a decis să urmeze recomandările comisiei însărcinate cu studierea acestei probleme şi să autorizeze vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani", a anunţat un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Statul evreu a fost una dintre primele ţări care a lansat, în decembrie, o vastă campanie de vaccinare datorită unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer oferindu-i acces rapid la milioane de doze plătite în schimbul datelor privind efectele vaccinului la scară largă.

Această campanie a permis dubla vaccinare a 5,7 milioane de israelieni din totalul de nouă milioane, dintre care peste 80% adulţi. În vară, autorităţile au lansat o nouă campanie pentru administrarea unei doze de rapel la care au răspuns peste patru milioane de persoane.

Autorităţile începuseră şi vaccinarea adolescenţilor între 12 şi 17 ani, dar au decis duminică să scadă această vârstă la 5 ani în urma testelor clinice ale Pfizer, unei campanii în acest sens în Statele Unite şi a recomandărilor unui grup de oameni de ştiinţă israelieni.

Potrivit testelor clinice efectuate de Pfizer pe mii de copii, vaccinul s-a dovedit a fi eficient în proporţie de 90,7% împotriva formelor simptomatice ale bolii.

Citește și COVID-19. EMA a autorizat un nou tratament

"Majoritatea experţilor au estimat că beneficiile acestei vaccinări pentru copii vor fi mai mari decât riscurile, ceea ce a condus la decizia de a autoriza vaccinul pentru aceste vârste", a afirmat comunicatul Ministerului israelian al Sănătăţii.

Pe lângă prevenirea îmbolnăvirii acestora, beneficiile aşteptate includ şi o scădere a numărului de clase închise şi o posibilă reducere a transmiterii pandemiei în rândul populaţiei.

Injecţiile cu vaccinul COVID-19 la copiii cu vârste între 5 şi 11 ani au început marţi în Statele Unite. Pe lângă SUA, şi China, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia şi Columbia au început să vaccineze copiii sub 12 ani, dar cu vaccinuri chinezeşti.

Data începerii vaccinărilor în Israel va fi anunţată în zilele următoare, potrivit Ministerului Sănătăţii, citat de AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com

pixel