COVID-19: Norvegia NU s-a luptat cu SUPRAMORTALITATEA

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Compensații financiare pentru rudele persoanelor care au murit de COVID-19 în această țară
Compensații financiare pentru rudele persoanelor care au murit de COVID-19 în această țară
Norvegia, în general considerată un model de reuşită pentru felul în care a gestionat criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19, nu s-a confruntat cu o supramortalitate în 2020, spre deosebire de multe alte ţări, a anunţat vineri un specialist norvegian în demografie, citat de AFP.

În 2020, deşi a fost un an bisect, ceva mai puţin de 40.500 de persoane au murit în această ţară nordică, uşor sub media multianuală (40.700) calculată în ultimii cinci ani, potrivit cifrelor - încă provizorii - anunţate de Anders Sonstebo, directorul Institutului Norvegian de Statistică (SSB).

"În acest stadiu, încă nu vreau să trag o concluzie definitivă în chestiunea" de a afla dacă regatul nostru a cunoscut "o submortalitate", "dar estimez că putem deja să excludem încă de pe acum o supramortalitate", a explicat expertul norvegian într-un e-mail trimis jurnaliştilor de la AFP.

Bazându-se pe media calculată pentru ultimii ani, expertul norvegian consideră că ar fi "rezonabil" să se mizeze pe un număr de 40.800 de morţi în 2020, un an care a avut 366 de zile.

Impactul BREXITULUI asupra economiei din ROMÂNIA. Ce ne așteaptă

"Faptul că am stat mai mult în case anul trecut, că am avut mai puţine contacte unii cu ceilalţi şi, deci, mai puţine riscuri de a fi contaminaţi cu alte virusuri decât coronavirusul, joacă un rol important", a explicat Anders Sonstebo pentru postul radiofonic P4.

"Această cifră poate fi asociată şi cu clima, pentru că o iarnă blândă sau severă are un anumit impact asupra mortalităţii", a adăugat el.

Pentru a limita pandemia de COVID-19, prim-ministrul norvegian Erna Solberg a anunţat pe 12 martie "cele mai intruzive măsuri" care au fost adoptate vreodată în această ţară pe timp de pace: închiderea şcolilor şi a numeroase spaţii publice, anularea evenimentelor culturale şi sportive, stimularea muncii de acasă.

Multe dintre aceste măsuri au fost de atunci gradual relaxate, deşi autorităţile norvegiene au impus începând de weekendul trecut un regim de semi-carantină în regiunea oraşului Oslo şi au închis în această săptămână graniţele pentru cei mai mulţi turişti non-rezidenţi, pentru a evita propagarea noilor variante ale virusului SARS-CoV-2, bănuite că ar fi mai contagioase.

Norvegia, un regat cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, deţine una dintre cele mai mici rate de incidenţă (numărul mediu de cazuri noi la 1 milion de locuitori raportate în ultimele 14 zile) din Europa, potrivit Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC).

De la începutul pandemiei, 557 de decese ale unor persoane diagnosticate cu COVID-19 au fost recenzate în Norvegia, care anunţase până joi un număr total de 61.960 de infectări cu noul coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

bogdan ivan - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe
Schimb valutar. Freepik.com
Foto: Facebook Patronatul Societatilor din Constructii
Fermieri / Foto: Freepik
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Bani / FOTO: Freepik
Ilie Bolojan
Factura. Freepik.com
Facturi. Sursa: Freepik.com
Firma saraca - patron bogat. Sursa: Freepik.com
Congresul CECCAR
Curier. Foto: pexels.com
Contabilitate / Foto: Freepik
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
WhatApp / Foto: Freepik

Sprijin pentru sezonul rece 2025-2026. Decizia Guvernului

Guvernul a aprobat cadrul legal care permite...

Salariu / Foto: pexels.com
Sobă pe lemne / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Freepik
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR
Alexandru Nazare
BYD / sursa foto: Flicker.com / Dave Pinter
Lucrător în industrie / FOTO: Freepik

pixel