COVID-19. Preşedintele Poloniei, testat POZITIV. Medicii, în alertă

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Starea de sănătate a președintelui, monitorizată de serviciile medicale
Starea de sănătate a președintelui, monitorizată de serviciile medicale
Preşedintele polonez Andrzej Duda a fost testat pozitiv la noul coronavirus dar se simte bine, a anunţat ministrul secretar de stat pentru administraţia prezidenţială Blazej Spychalski sâmbătă, pe Twitter, relatează Reuters, dpa şi AFP.

"Preşedintele a fost testat ieri (vineri - n.r.) pentru noul coronavirus. Rezultatul s-a dovedit a fi pozitiv. Preşedintele este bine. Suntem în contact cu serviciile medicale relevante", a precizat Spychalski.

Infectarea lui Duda are loc în contextul în care ţara se confruntă cu o recrudescenţă a pandemiei de COVID-19, numărul de cazuri ajungând vineri la un record de peste 13.600.

Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, are în mare parte un rol ceremonial, dar are puterea de a bloca legislaţia adoptată de parlament folosindu-şi dreptul de veto. El este un aliat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere.

Citește și Coreea de Nord se BARICADEAZĂ! Poate răspândi COVID-19

De sâmbătă în Polonia vor intra în vigoare mai multe restricţii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, inclusiv o închidere de două săptămâni a restaurantelor şi barurilor. Ministerul Sănătăţii a raportat 153 de decese de COVID-19 vineri, ridicând totalul la 4.172 de la începutul pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel