Covid-19: S-a prăbușit prețul petrolului și a dus la scăderea Bursei

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Cotaţia petrolului şi-a continuat miercuri scăderea
Cotaţia petrolului şi-a continuat miercuri scăderea
Temerile generate de epidemia de coronavirus s-au alăturat prăbuşirii preţului petrolului, iar această situaţie a dus la scăderea Bursei de la Bucureşti consemnată luni dimineaţa, a explicat, luni, pentru Agerpres, Ovidiu Dumitrescu, CFA, director adjunct, Tradeville.

"Temerile generate de epidemia de coronavirus s-au alăturat prăbuşirii preţului petrolului, cauzată de disoluţia pactului OPEC - Rusia. Acest lucru a generat o recalibrare a preţurilor majorităţii activelor, în funcţie de riscurile percepute de investitori", a declarat Ovidiu Dumitrescu.

Prețul petrolului a mai pierdut 20%. Și nu e decât începutul

Întrebat cât mai scade Bursa, el a afirmat că acest lucru va depinde în special de amploarea pe care o vor avea efectele epidemiei de coronavirus asupra principalelor economii de la nivel mondial.

De asemenea el a explicat cum funcţionează mecanismul de întrerupere a volatilităţii, care a acţionat în această dimineaţă la Bursă.

"Acest mecanism este introdus ca urmare a unor reglementări la nivel european şi are ca scop prevenirea aşa-numitelor "flash-crash"-uri (scăderi rapide şi ample ale pieţei datorate fie unor erori umane, fie funcţionării deficitare a unor sisteme automate), dar şi o democratizare a tranzacţionării, prin oferirea oportunităţii unor investitori care nu avuseseră răgazul să introducă ordinele de a participa în timp util la piaţă. Practic, bursa opreşte tranzacţionarea continuă pentru câteva minute, dacă, într-un interval scurt de timp, variaţia preţului unui activ depăşeşte o valoare procentuală (în plus sau în minus) faţă de preţul celei mai recente tranzacţii. În acest interval, investitorii pot introduce în continuare ordine, într-un fel de licitaţie (proces de "fixing"), prin care sa rezulte un nou preţ de echilibru al pieţei. Pornind de la acest preţ, piaţa poate să reia apoi tranzacţionarea continuă, cu condiţia ca amplitudinea variaţiilor de preţ pe intervale scurte să nu mai depăşească nivelul amintit mai sus (în caz contrar, re-începând acel proces de "fixing" despre care vorbeam)", a spus Ovidiu Dumitrescu.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de luni, iar la 10 de minute de la debut consemna tranzacţii în valoare de 14,23 milioane de lei (2,9 milioane de euro).

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o scădere de 9,79%, până la 8.520,67 de puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 9,56%.

În plan internaţional, principalele burse europene au înregistrat luni dimineaţa scăderi importante, afectate de agravarea crizei sanitare provocată de epidemia de coronavirus dar şi de şocul petrolier provocat de Arabia Saudită care a declanşat un război al preţurilor, transmite Reuters.

Pe de altă parte, preţul petrolului s-a prăbuşit luni cu aproximativ 30% după ce Arabia Saudită a anunţat că a redus preţul oficial de vânzare al petrolului său şi de asemenea a dezvăluit că intenţionează să îşi majoreze semnificativ producţia de ţiţei luna viitoare, declanşând practic un război al preţurilor exact într-un moment în care epidemia de coronavirus afectează cererea mondială de petrol, transmite Reuters

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Factura. Freepik.com
Euro / FOTO: Freepik

România va putea tipări bancnote euro

România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de...

Alexandru Nazare
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Declarația unică - Foto ilustrativ
Foto: Freepik.com
BVB

BVB încheie săptămâna în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor...

La benzinărie / FOTO: Freepik

ANAF a declanşat operațiunea "Cuibul cu Fantome"

Direcția Generală Antifraudă Fiscală acționează...

Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Urmările inundațiilor / Foto: Apele Române
Cosmin Marinescu
freepik.com
Freepik.com
Medic scrie o rețetă / FOTO: Freepik
Freepik.com
Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Inundații / Foto: IGSU
Donald Trump
Freepik.com
Freepik.com
BVB / FOTO: Pagina de Facebook a BVB

BVB a deschis pe verde şedinţa de tranzacţionare de vineri

Bursa de la Bucureşti a deschis cu creşteri pe...


pixel