Creșterea în greutate, conexiune cu tulburările somnului

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
Somnul, cel mai bun medicament
Somnul, cel mai bun medicament
Insomnia poate cauza creșterea în greutate, conform unui studiu internațional.

Studiul a fost condus de Dr. Robin Tucker de la departamentul de ştiinţă a alimentelor şi nutriţie umană. Este recomandat ca adulţii din întreaga lume să aibă un somn de 7-9 ore pe noapte, iar pentru a determina modul în care ne este afectată pofta pentru dulce, cercetătorii au analizat bărbaţii sănătoşi care pretindeau că dorm bine. Aceştia au purtat electrozi pe scalp în timpul somnului, timp de două nopţi consective. Electrozii măsurau activitatea creierului pentru a determina câte ore de somn au avut şi nivelul de profunzime. După cele două nopţi, participanţii au mers în laborator unde au testat între 14 şi 18 substanţe dulci, care se încadrau în preferinţele lor.

Rezultatele, publicate în Jurnalul Preferinţelor şi Calităţii Alimentelor, arată că cu cât bărbaţii dormeau mai puţin, cu atât era mai mare pofta de dulce. Cercetările anterioare au sugerat că lipsa somnului poate fi responsabilă cu 15% de creşterea cererilor femeilor pentru dulciuri. Atunci când oamenii de ştiinţă au comparat rezultatele, nu au observat deloc diferenţe în privinţa poftei de dulce pe care ambele sexe o aveau.
 
Noul trend. Tinerii nu mai urmăresc știrile TV, se informează de pe Facebook

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Economii. Sursa: Freepik.com

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu

pixel