Credite garantate de stat pentru proprietarii acestor imobile

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Imobil din București
Imobil din București
Este ceea ce prevede un proiect de lege care a trecut deja de votul Senatului și va ajunge în Camera Deputaților. 

Iar în anumite situații, creditele pot ajunge și la 140.000 de euro. Dar numai în cazul în care proiectul de lege despre care facem vorbire va reuși să parcurgă întregul proces legislativ și va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Proiectul de Lege pentru stabilirea unor măsuri în vederea implementării programului ”Primul Monument Restaurat” are ca obiect facilitarea accesului persoanelor fizice și juridice la contracte garantate de stat pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor.

Potrivit expunerii de motive, derularea programului se face în limita bugetelor locale și nu presupune o creștere a cheltuielilor bugetului de stat sau a bugetelor locale. Conform aceluiași document, prin acest proiect de lege se are în vedere:

- sunt avute în vedere imobile sau parte de imobile care beneficiază de regimul juridic de protecție de monument istoric din categoria monument;

- creează condițiile pentru dezvoltarea unei piețe imobiliare a monumentelor;

- conduce la ameliorarea fondului construit prin conservarea și restaurarea monumentelor și la sprijinirea persoanelor care doresc să realizeze acest lucru. 

Inițiativa legislativă mai prevede, printre altele: 

- posibilitatea acordării de scutiri/reduceri de impozit pentru monumentele istorice în care se desfășoară activități comerciale în situația existenței unor scheme de ajutor de minimis/stat;

- acordarea unei scutiri de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor următoare în vederea întreținerii, reparării, conservării, consolidării, restaurării și punerii în valoare a monumentelor istorice;

- eliminarea supraimpozitării terenurilor nelucrate aflate în situri arheologice

În ceea ce privește impactul socio-economic și financiar, autorii proiectului legislativ precizează că aplicarea prevederilor nu impune realizarea de cheltuieli, ci se va realiza cu încadrarea în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație de fiecare ordonator principal de credite, prin buget, în măsura în care acesta aprobă astfel de fonduri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României

pixel