Cresc salariile pentru aceşti bugetari. Vot în Camera Deputaţilor

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că şi funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerele Transporturilor şi Culturii, precum şi din serviciile deconcentrate subordonate vor beneficia de majorarea cu 15% a salariilor de bază pentru complexitatea muncii. 

De asemenea, personalul care lucrează la proiecte cu fonduri europene va beneficia de majorarea salariilor de bază până la 50%, mai prevede proiectul adoptat. S-au înregistrat 195 voturi 'pentru', 46 'contra' şi 8 abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pentru completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar cu un nou articol, în sensul ca personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri externe rambursabile să beneficieze de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţii, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, majorarea aplicându-se proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect.

Totodată, proiectul vizează completarea Legii nr.7/2006, în sensul că detaşarea sau transferul funcţionarului public se dispune, de regulă, doar în cadrul autorităţilor publice sau al instituţiilor publice prevăzute de lege.

Deputaţii au introdus un amendament prin care se prevede majorarea cu 15% şi a salariilor de bază din Ministerele Transporturilor şi Culturii, faţă de cele majorate în prezent din Ministerele Finanţelor, Muncii, Mediului, Dezvoltării, Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Sănătăţii şi Educaţiei.

Astfel, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului Ministerului Finanţelor, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Justiţiei, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

De aceeaşi majorare vor beneficia şi funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestor ministere.

Potrivit proiectului, condiţiile de vechime în specialitate necesară pentru ocuparea funcţiilor publice parlamentare de conducere din structurile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor fi stabilite de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, iar vechimea minimă în specialitate necesară pentru ocuparea funcţiilor publice parlamentare de execuţie se stabileşte de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, la propunerea secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului. În prezent, vechimea minimă necesaă pentru ocuparea funcţiilor parlamentare de execuţie sunt stabilite de comun acord de către secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului.

Detaşarea sau transferul funcţionarului public parlamentar se dispune doar în cadrul autorităţilor publice sau al instituţiilor publice cărora li se aplică prezenta lege. Prin excepţie, detaşarea sau transferul se poate dispune de pe funcţia publică parlamentară şi pe o funcţie publică generală, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, mai prevede proiectul adoptat.

De asemenea, vechimea minimă în specialitate necesară funcţiilor publice parlamentare de execuţie în vederea detaşării sau transferului se stabileşte de către Birourile permanente reunite ale celor două Camere, la propunerea secretarilor generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar echivalarea acestora se face cu funcţiile publice generale.

Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public parlamentar, în situaţia concediilor fără plată pentru studii sau pentru alte interese personale, pe o durată cumulată de cel mult 7 ani în perioada exercitării funcţiei publice parlamentare pe care o deţine. Durata suspendării se stabileşte prin acordul părţilor, mai stabileşte proiectul.

Începând cu luna următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, salariile de bază ale personalului din serviciile Parlamentului se stabilesc la nivelul maxim de salarizare aflat în plată în cadrul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, corespunzător fiecărei funcţii şi gradaţii de vechime în muncă.

Camera Deputaţilor este for decizional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Criptomonede / Sursa: Pexels
Banca Naționala a României
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Paris. Foto: Mihai Ciobanu
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com

Polonia începe lucrările la prima sa centrală nucleară

Polonia va demara lucrările la prima sa centrală...

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...

Incendiu de pădure în Bulgaria / Foto: Protecția Civilă a UE
Donald Trump și Jensen Huang, CEO Nvidia / Foto: Casa Albă
ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

pixel