România pe buza prăpastiei. Adrian Negrescu: ”Este ca bomboana pe coliva economică”
Invitat la interviurile DCNews,...
Potrivit unui comunicat emis de organizația sindicală Sanitas, reprezentanții acesteia au reușit să obțină creșteri salariale pentru toate categoriile de angajați pe care îi reprezintă, în urma negocierilor cu reprezentanții Guvernului României, care au avut loc în această lună. Aceste creșteri vor intra în vigoare începând cu 1 august.
Conform sursei citate, reprezentanții Sanitas s-au întâlnit miercuri cu prim-ministrul Marcel Ciolacu și viceprim-ministrul Marian Neacșu pentru a discuta conținutul unei ordonanțe de urgență care va completa drepturile obținute prin negocieri pentru angajații din sistemul public de sănătate.
Drept rezultat al negocierilor, reprezentanții Sanitas au reușit să includă toți salariații din Anexa II și Anexa VIII la Legea 153/2017 (atât cei din domeniul sănătății, cât și cei din asistența socială) în categoria salariilor de bază maxime prevăzute de lege.
De asemenea, sindicaliștii au obținut creșteri salariale pentru toate categoriile de angajați din domeniul sănătății, iar sursa de finanțare pentru aceste creșteri va fi Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), și nu bugetele instituțiilor medicale.
Aceste creşteri vor fi acordate începând cu 1 august şi reprezintă plata parţială, în avans, a creşterilor de venituri ce vor fi prevăzute în noua Lege a salarizării, acest lucru fiind şi o garanţie a faptului că noua legislaţie salarială va aduce creşteri pentru toţi salariaţii din sistem.
"Începând cu 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, precum şi personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură continuitatea asistenţei medicale, beneficiază şi de o indemnizaţie lunară stabilită în cuantum brut", se menţionează în comunicat.
Astfel, se vor acorda 500 lei pentru asistenţii medicali, tehnicieni de radiologie şi imagistică licenţiaţi, asistenţi medicali de laborator clinic licenţiaţi, licenţiaţi în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenţi medicali dentari licenţiaţi, asistenţi medicali de profilaxie dentară licenţiaţi, asistenţi medicali licenţiaţi în nutriţie şi dietetică, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor.
Totodată, se vor acorda 100 lei, dar nu mai mult de 300 lei lunar, pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepţia celor prevăzute la lit. a-c).
Suma de 500 lei se acordă pentru medicii, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază. Conform sursei citate, 1.000 de lei se acordă pentru medici, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar cel puţin două gărzi în afara normei legale de bază, şi 500 de lei pentru biologii, chimiştii şi biochimiştii care efectuează lunar cel puţin două gărzi.
"Am convins Ministerul Sănătăţii să reia angajările în sistemul public. Va fi aprobată prin memorandumuri organizarea de concursuri pentru aproximativ 14.000 de posturi, 4.000 imediat, restul de 10.000 în perioada următoare. Am obţinut finanţarea voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat pentru toţi angajaţii din sistemul public de sănătate, începând cu 1 iulie 2023. Am obţinut legiferarea zilelor suplimentare de concediu de odihnă pentru salariaţii din sănătate şi deblocarea negocierilor CCM. Am obţinut garanţia că, începând cu acest an, Federaţia Sanitas va negocia cu Ministerul Muncii Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de negociere Asistenţă Socială, contract ce nu a mai fost încheiat în ultimii 15 ani", se mai precizează în comunicat.
Toate actele normative care reglementează aceste drepturi au fost negociate exclusiv cu Sanitas şi vor fi aprobate în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta.
"Ceea ce am obţinut în această perioadă de negociere este doar o etapă. O vedem ca pe o reparaţie parţială pentru toate inechităţile ultimilor cinci ani şi ca pe o soluţie tranzitorie pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023. De la 1 ianuarie 2024 va intra în vigoare noua Lege a salarizării. Imediat ce vedem ordonanţele de urgenţă aprobate şi publicate în Monitorul Oficial, vom relua discuţiile cu Ministerul Muncii pe proiectul noii Legi a salarizării. Avem garanţia că asistentul medical şi celelalte categorii de profesionişti vor fi reaşezaţi pe grila de salarizare în funcţie de importanţa muncii lor şi de nivelul de studii. Lunile următoare nu sunt luni de vacanţă, ci de negocieri intense până vom obţine cea mai bună formă posibilă a legii pentru angajaţii din sănătate şi din asistenţă socială", susţin sindicaliştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Invitat la interviurile DCNews,...
Banca Națională a României a calculat valoarea leului...
Bursa de la București nu a...
Orizontul pentru producătorii...
Compania a achiziționat...
În prima zi a săptămânii, investitorii au exprimat o...
Analistul economic Adrian...
Comerţul online ia amploare în Germania.
Sunt date publicate de...
Chiar dacă inflația în zona...
Grupaj de știri.
Performanțele variate ale...
Această tendință reflectă...
La capătul unor dezbateri...
Un concept surprinzător și...
Înainte de a se lansa în forță...
Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...
"Make the impossible possible"...
Anunțul a fost făcut de Bernd...
Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...
Este o manevră care face parte din planurile de...
Amazon continuă să-și...