Creşteri pe marile burse ale lumii. Cifrele zilei de la New York, Londra, Paris şi Seul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Wall Street. Foto: Pexels.com
Wall Street. Foto: Pexels.com
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere, 29 august.

Bursa japoneză a închis şedinţa de marţi în creştere cu 0,18%, pe fondul avansului înregistrate pe alte pieţe din Asia, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 32.226.97 puncte, în creştere cu 56,98 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,40%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.552,16 puncte, în creştere cu 8,75 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de luni în creştere, înaintea publicării datelor privind inflaţia şi rata şomajului în SUA, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,63%, ajungând la valoarea de 34.559,98 puncte, în creştere cu 217,19 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,63%, ajungând la valoarea de 4.433,31 puncte, în creştere cu 27,60 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,84%, ajungând la valoarea de 13.705,13 puncte, în creştere cu 114,49 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna octombrie a crescut cu 0,27 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 80,10 dolari.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de luni în creştere cu 1,03%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.792,61 puncte, în creştere cu 160,79 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 15.621,49 -106,92 (0,68 %)

Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de luni în creştere cu 1,32%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.324,71 puncte, în creştere cu 95,11 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 354,61 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 355,03 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 383,01 forinţi, în creştere faţă de un curs de 382,17 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 77,55 forinţi, în creştere faţă de un curs de 77,52 forinţi, luni.
Bursa din Budapesta a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,22%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 56.787 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 4 miliarde de forinţi (10,4 milioane de euro). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

Freepik.com
Parcare. Foto: Freepik.com
ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Vedere aeriană a unui terminal petrolier din Portul Constanța / Foto: Oil Terminal

Guvernul vrea să taxeze și terminalele petroliere private

Guvernul pregătește o modificare amplă a legislației...

Cumpărături online / sursa foto: Freepik.com
Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik

pixel