CULMEA ghinionului. Preşedintele Argentinei, pozitiv pentru COVID-19 chiar de ziua sa

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
"Chiar dacă mi-aş fi dorit să-mi fi încheiat ziua de naştere fără această veste, am o stare de spirit bună", a declarat Fernandez.
"Chiar dacă mi-aş fi dorit să-mi fi încheiat ziua de naştere fără această veste, am o stare de spirit bună", a declarat Fernandez.
Preşedintele argentinian Alberto Fernandez, care a împlinit vineri 62 de ani şi fusese anterior vaccinat împotriva COVID-19, a anunţat că a fost testat pozitiv pentru coronavirus conform unui test antigen

"La sfârşitul zilei de astăzi (vineri), după ce am avut febră de 37,3°C şi o uşoară durere de cap, mi s-a făcut un test antigen, rezultatul fiind pozitiv", a spus Fernandez pe contul său de Twitter într-o postare în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

El a adăugat că aşteaptă rezultatul unui test PCR care trebuie să confirme dacă este contaminat sau nu.

"M-am izolat deja, respectând protocolul actual şi urmând instrucţiunile medicului meu personal", a afirmat Fernandez, care la 21 ianuarie a primit prima doză de vaccin Sputnik-V şi la 11 februarie a fost inoculat cu a doua doză de ser rusesc conceput de laboratorul moscovit Gamaleia, conform surselor prezidenţiale de la Buenos Aires, citate de AFP şi EFE.

"Chiar dacă mi-aş fi dorit să-mi fi încheiat ziua de naştere fără această veste, am o stare de spirit bună", a adăugat Fernandez.

Fernandez, care avea stabilită pentru sâmbătă dimineaţă o întâlnire cu primarul capitalei Buenos Aires, Horacio Rodriguez Larreta, pentru a analiza creşterea infecţiilor din ultimele zile, a adăugat pe Twitter că a contactat persoanele cu care s-a întâlnit în ultimele 48 de ore "pentru a evalua dacă acestea vor fi considerate contacţi direcţi pentru a se autoizola".

În iunie 2019, când Alberto Fernandez candida la preşedinţie în alegerile din octombrie din acel an, presa a informat că el suferea de inflamaţie la nivelul membranei care acoperă cavitatea toracică şi plămânii. Politicianul recunoscuse că anterior suferise un trombembolism pulmonar.

Argentina se confruntă în prezent cu un al doilea val al epidemiei de coronavirus. Potrivit cifrelor oficiale, această ţară, cu 44 de milioane de locuitori, a raportat peste 2,3 milioane de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 şi 56.023 de decese asociate COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...


pixel