Cum a apărut SARS-CoV-2. Chinezii caută VERIGA scăpată din vedere

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Va fi o muncă titanică
Va fi o muncă titanică
Oamenii de știință chinezi vor demara un studiu în cadrul căruia vor fi analizate zeci de mii de probe dintr-o bancă de sânge din Wuhan, orașul unde se presupune că ar fi apărut prima persoană infectată cu noul coronavirus și care este considerat epicentrul pandemiei de COVID-19, relatează CNN, citând autorități chineze din domeniul sănătății.

În februarie anul curent, o echipă de cercetători ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a identificat aproximativ 200 de mii de probe de sânge, inclusiv cele colectate în ultimele luni din 2019, care, teoretic, ar putea conține anticorpi împotriva noului coronavirus. Oficial, prima infecție ar data din 8 decembrie 2019, deși la acea dată s-a crezut că este vorba despre o pneumonie cam ciudată, dar mulți oameni de știință cred că SARS-CoV-2 ar fi început să se răspândească în octombrie-noiembrie.

Probele sunt păstrate la Centrul de sânge din Wuhan. După cum au explicat autoritățile chinee, timp de doi ani aceste probe nu au putut fi analizate, fiind, potențial, probe în cazul unor acțiuni în instanțele de judecată legate de sângele donat. Acum însă, acest material trebuie neapărat analizat, pentru că multe dintre ele își vor pierde, curând, calitatea. Probele luate în toamna anului 2019.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Naționale de Sănătate din China a declarat că sunt în curs pregătirile pentru studiu, subliniind că acesta va începe la un moment dat, în următorii doi ani.

Maureen Miller, profesor de epidemiologie la Universitatea Columbia, a declarat pentru CNN că este încrezătoare că probele „conțin cu siguranță date vitale”. Ea a îndemnat China să permită experților străini să monitorizeze procesul de cercetare. "Nimeni nu va crede niciunul dintre rezultatele pe care China le prezintă dacă nu vor fi prezenți măcar niște observatori calificați", a spus Miller.

William Schaffner, profesor la Școala de Medicină a Universității Vanderbilt, a identificat două dificultăți potențiale cu probele de sânge: autenticitatea și reprezentativitatea. El a explicat că donatorii sunt de obicei persoane sănătoase, susceptibile de a fi asimptomatice cu COVID-19. Schaffner a susținut, de asemenea, că probele trebuie aduse la Geneva sau oriunde altundeva, într-un punct neutru, astfel încât experții OMS să poată efectua un studiu independent.

Citește și AȘA a apărut SARS-CoV-2. O teorie BULVERSANTĂ, dar DEMONSTRATĂ

Primul caz de COVID-19 în China a fost identificat oficial la sfârșitul lunii decembrie 2019 și s-a crezut că este vorba de o contaminare care a avut loc într-o piață de pește din Wuhan. Dar un studiu comun publicat de China și Organizația Mondială a Sănătății la sfârșitul lunii martie a constatat că infecții sporadice la om erau prezente chiar înainte de cazul din Wuhan.

Mai mult se spune că, de fapt, istoria acestei pandemii ar fi început, de fapt, în 2012, când niște mineri ar fi contractat ceva necunoscut curâțând de fecale de lilieci galariile unei mine. Se crede că virusul ar fi evoluat în organismul unuia dintre muncitori, dobândind, în timp, capacitatea de a se transmite. 

Țările occidentale îi reproșează Chinei că refuză să coopereze la o investigație internațională privind originea coronavirusului. Beijingul a negat în mod repetat aceste acuzații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Risipa alimentara. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Banca Naționala a României
foto:Facebook Glovo
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Se lansează programul "Fermier-Antreprenor"

Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Nuclearelectrica / Foto: Arhivă
Foto ilustrativ
Foto: Reuters
Freepik.com
Fermier / Foto: Freepik

Cum vor fi afectați fermierii români de noile reguli UE

Comisia de Agricultură a Parlamentului European a...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea de Conturi Europeana
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Oameni traversează strada

România, la un pas de sancțiuni dure de la Bruxelles

România riscă să intre din nou în vizorul Comisiei...

Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
OMV Petrom
Freepik.com

Leul recuperează teren în faţa euro şi a dolarului

Curs valutar BNR, 12 septembrie 2025.

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
ANAF. Freepik.com
BVB
foto: pexels.com
factura. Freepik.com
Dolari. Freepik.com

Dolarul își revine uşor, dar rămâne sub presiune

Fed, în prim-plan: investitorii pariază pe reducerea...

Freepik.com

pixel