Cum poate România să reducă dependența de importuri

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
România are soluții pentru reducerea dependenței de importuri / Foto: Arhivă
România are soluții pentru reducerea dependenței de importuri / Foto: Arhivă
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă opinează că în ultimii ani s-a discutat foarte mult de independența energetică a României, din păcate într-un context populist și în lipsa aproape în totalitate de acțiuni în domeniul energetic. 

Independența energetică totală a României este un subiect care se poate cu greu discuta în condițiile în care în anul 2021 România a depins într-o proporție mare de importurile de energie primară. Dar dacă independența energetică a României este un deziderat mai dificil de atins, asigurarea securității energetice, era o importantă țintă pe care România o putea atinge.

România are un grad de dependență de 45% din energia primară importantă (72% din consumul final de energie s-a importat în anul 2021) și de 20% dependență față de sursele de energie primară din Rusia.

Conform datelor furnizate de INS principala formă de energie primară din România sunt gazele naturale, dar principala formă de energie din import de care suntem dependenți îl reprezintă țițeiul și produsele petroliere.

Conform previziunilor Comisiei Naționale de Prognoză în acest context reducerea dependenței energetice trebuie împărțită în două linii: pe termen scurt și pe termen mediu și lung.

A. Pe termen scurt (anul 2022 și iarna 2022/2023) considerăm că se impun următoarele activități:

1. Aplicarea Planului de Măsuri de Urgență Energetică propus de AEI pentru reducerea facturilor la consumatorul final, completat cu aspecte specifice și pentru alte bunuri energetice și bunuri de bază

2. Măsuri urgente de creștere a eficienței energetice și de stimulare a eficienței energetice la nivelul consumatorilor (casnici și non-casnici), 

3. Măsuri urgente de creștere a numărului prosumatorilor de energie electrică, dar și energie termică și apă caldă,

4. Măsuri urgente de creștere a producerii de energie electrică și termică din alte resurse decât gazele naturale,

5. Suspendarea Politicii de racordare gratuită a consumatorilor care în prezent folosesc altă resursă de energie, 

6. Substituirea temporară a gazelor naturale de la producerea de energie electrică și folosirea altor surse de energie, inclusiv a cărbunelui,

7. Modificarea legislației care să elimine blocajele determinate de accesul la capacitățile de producție și racordarea urgentă a tuturor sondelor la sistemul de transport, 

8. Modificarea legislației care să asigure accesul la sonde (drumuri publice, drumuri vicinale, terenuri private) pentru efectuarea operațiilor specifice de intensificare a producției și reabilitare a câmpurilor existente de gaze, care ar putea crea un spor de producție,

9. Soluționarea divergentelor care există cu firma Black Sea Oil&Gas, și care întârziere aducerea pe piața de gaze a unor importante cantități de gaze, 

10. Suspendarea temporară a exporturilor, swappurilor, backhaulului cu gaze naturale

11. Eliminarea barierelor, inclusiv cele de natură fiscală, care limitează/blochează exploatarea zăcămintelor de gaze noi și cele de mare adâncime 

12. Achiziția gazelor naturale lichefiate (LNG) și rezervarea de capacitate pe sistemele de transport pentru a asigura transportul gazelor până în România

13. Achiziția de gaze naturale din alte surse (Azerbaijan, Africa de Nord etc.) și rezervarea de capacitate pe sistemele de transport pentru a asigura transportul gazelor până în România

14. Creșterea cantității de gaze depozitate în vara 2022

15. Creșterea capacității de injecție/extracție în depozite de înmagazinare prin lucrări urgente, posibile a fi realizate în această vară

16. Definirea depozitării strategice și numirea unei Companii de Interes Strategic care să deruleze activitatea specifică de achiziție, depozitare și extragere a gazelor pentru situații strategice și excepționale.

Citește și: Cel mai mare și cel mai mic preț al benzinei la pompă în marile orașe

17. Introducerea pe piață a contractelor discontinue și a celor intreruptibile

18. Revizuirea Politicilor Fiscale pentru Energie și eliminarea tuturor problemelor induse de Legea Plafonării (neachitarea plăților prevăzute de lege falimentar pentru furnizori, nerecunoașterea costurilor CTP falimentar pentru operatori, impunerea unor impozite pe venit falimentar pentru producătorii de energie din resurse regenerabile)

19. Lărgirea conceptului de sărăcie energetică care să cuprindă și alte bunuri esențiale în afara energiei

20. Instituirea unui Dispecerat pentru Securitate Energetică care să eficientizeze operarea și folosirea optima a diferitelor forme de energie și să fie responsabil cu abordarea unitară a securității energetice a României, pregătirea și coordonarea unitară a surselor și a consumului de energie în România, inclusiv în situații de criză

B. Pe termen lung (10 ani) considerăm că se impun următoarele măsuri:

1. Elaborarea Legii Off Shore, pregătirea și exploatarea gazelor din zona adâncă din Marea Neagră

2. Deschiderea unei noi runde de concesiune a unor perimetre din România

3. Explorarea gazelor neconvenționale de tip tight gas

4. Dezvoltarea de noi depozite de înmagazinare subterană a gazelor sezoniere, dar mai ales zilnice și orare (în zăcăminte

acvifere. saline, mine), dar și stocarea energiei electrice și a altor produse energetice.  

5. Investiții ridicate în energie nucleară prin construcția de rectoare de mici dimensiuni – SMR, dar și pentru finalizarea unităților 3 și 4. 

6. Investiții masive în dezvoltarea de resurse regenerabile de producere a energiei electrice, în biomasă, biometan, energie din deșeuri etc. 

7. Măsuri masive de eficiență energetică, arhitectură pasivă, pompe de căldură etc.  

8. Dezvoltarea hidrogenului ca Vector Energetic

9. Conversia transporturilor la forme alternative de energie

10. Crearea unui Nou Model al Sistemului Energetic, care să permită să asigurăm energia necesară României și următorii 70 de ani așa cum am făcut-o în ultimii 70 de ani

În România există soluții și pentru reducerea dependenței energetice de importuri, important este să nu dăm cu piciorul în ele, așa cum am făcut de nenumărate ori în ultimii 20 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...

Marcel Boloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Dumitru Nancu
Dumitru Nancu
Tineri / Foto: Freepik

pixel