Dumitru Chisăliță a explicat cum ar putea statul că încurajeze cetățenii să investească în reabilitarea termică a locuințelor: ”Cred că lucrurile trebuie să fie duse într-o zonă de mix în care, pe lângă banii propriu-ziși care ți-i dă cineva, mă rog, de la primărie, fonduri de unde or fi ele, să conștientizeze că o investiție în eficiență înseamnă bani mai mulți pentru alte activități, înseamnă facturi mai puține, aspecte care astăzi, din păcate, nu sunt coroborate.
Și vă dau un exemplu. Dacă eu cheltui cu un apartament, să zicem două mii de euro astăzi ca să îl îmbunătățesc prin caracteristici termo-tehnice, un element care ar trebui să se reflecte este în factură și un alt element ar trebuie să fie impozitul. Pentru că în ultimii doi ani de zile factura mi-a crescut, eu nu percep acea investiție. Chiar dacă ea în fapt mă ajută dat fiind faptul că altfel aș fi avut facturi și mai mari, însă nu o percep ca fiind o investiție rentabilă”, a explicat expertul în energie și a continuat arătând că: ”Și a doua chestiune este când mă duc la impozit. De asemenea, în fiecare an impozitul crește. Indiferent dacă eu fac ceva sau nu fac ceva. Izolezi, nu izolezi bine, tot îmi crește impozit. Ori lumea trebuie să înțeleagă și să abordeze lucrurile inteligent, în sensul că, cei care au făcut ceva sunt premiați, ceilalți sunt sancționați”.
Mergând mai departe pe această idee, președintele Asociației Energia Inteligentă, a arătat că: ”Asta este realitatea zilelor noastre, ceea ce ar presupune ca primăriile să meargă pe acest principiu. Dar în primul și în primul, ca să facă această treabă, trebuie să le dea voie Codul Fiscal, care astăzi nu permite să fie făcute astfel de lucruri”.
Așadar, soluția propusă de Dumitru Chisăliță ar fi ca cei care au făcut lucrări de imbunătățire tehnico-termică a locuințelor să fie recompensați: ”Doamne, dacă vii și îmi faci dovada că în ultimul an ai crescut caracteristicile termo-tehnice cu 10 la sută, cu 15 la sută, mi se pare normal să te recompensez. Repet, într-un mod în care să fie vizibil. Tu să îl percep ca atare, pentru că dacă tu îl percepi, o să vorbești cu un vecin, o să vorbești cu părinții, o să vorbești cu copiii și automat începi un trend în sensul acesta”.
Expertul a mai atras atenția că: ”Dacă mesajul este domnule, indiferent ce faci tu, eu oricum te voi taxa mai mult de la anul atunci, din păcate, sunt puțini cei care ajung să-și folosească sau să-și dorească să își folosească proprii bani în astfel de activități de eficiență energetică. Trebuie să fim sinceri, dacă ne uităm la țări care au atins grade de izolare foarte ridicată și în special în nord vestul Europei, acele grade ridicate la nivelul locuințelor nu au fost realizate decât în mică parte cu bani veniți de la primării, de la stat, din altă parte. Majoritatea banilor au fost bani pe care i-au investit proprietarii din buzunarul propriu sau din creditele pe care le-au făcut la bănci. Însă, fondurile acordate de stat au dat direcția, să arate că, uite, dacă vei investi, vei avea niște beneficii”, a conchis Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Cauzele care au dus la scumpirea gazelor în România. Chisăliță: Nu din cauza războiului!
Dumitru Chsăliță, președintele asociației Energia Inteligentă a fost invitatul emisiunii DCBusiness ”Totul despre bani”, unul dintre subiecte fiind cauzele care au dus la scumpirea fără precedent a gazelor în România.
Dumitru Chisăliță a afirmat că România nu a avut chiar cele mai mari prețuri din Europa la energie: ”Prețurile au crescut foarte mult în ultima perioadă, dar coroborat cu faptul că România totuși avea în anul 2022, 90% din gazele naturale asigurate din producția internă, are undeva la aproape 30 la sută din țiței, realizat din producție proprie, are o mare parte din cărbune folosit și produs în România. Scumpirea, întradevăr, poate să determine anumite semne de tulburare și anumite neclarități față de ceea ce a însemnat această evoluție a prețului. În același timp, trebuie să înțelegem că România practic s-a integrat în piața unică europeană și atunci prețul nu mai este influențat de considerente locale sau în mare parte este influențat de piața în care se desfășoară această acțiune. Cu toate acestea, în mod logic și normal, să ai un preț în România mai mare, să spunem, decât în Ungaria sau în Germania sau în alte țări este puțin anormal, pentru că noi nu trebuie să uităm că, chiar dacă prețul este cumva stabilit într-o piață unică europeană, distanțele, costurile cu transportul, costurile cu înmagazinarea, chiar și posibilitatea de a vinde gaze la o distanță mai mică față de sursă ar trebui să influențeze. Deci o piață dacă ar fi funcționat perfect, ar fi adus creșteri de prețuri în anii 2021-2022 pe piața românească, dar nu ar fi făcut ca aceste prețuri cumva să se alinieze sau, de ce nu, în unele momente să fie chiar mai ridicat decât prețul la nivelul Uniunii Europene sau a piețelor reprezentative pentru Uniunea Europeană. De exemplu, și astăzi, dacă teoretic, un consumator ar achiziționa gazul, sa spunem din Germania, ar traversa cu acest gaz natural practic, trei țări, ar plăti în România un preț puțin mai mic decât prețul subvenționat de stat, ceea ce practic este un element absolut anormal”, a afirmat președintele Asociației Energia Inteligentă. Citește mai mult AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Agenția Națională de...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...