Cum va funcţiona sistemul garanţie-returnare. 50 de bani la cumpărarea unei băuturi îmbuteliate. Află cum îi vei recupera

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Specialiştii EY România au realizat o analiză în care vă sunt prezentate cele mai importante aspecte de luat în considerare. 

În România, sistemul de garanție-returnare („SGR”) trebuie să devină funcțional, conform prevederilor legale, începând cu data de 30 noiembrie 2023, data de când consumatorii vor plăti o garanție de 0,50 RON la cumpărarea unei băuturi îmbuteliate urmând ca, după golirea ambalajului, să îl ducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți pentru a primi valoarea garanției plătite inițial.

Potrivit definițiilor acceptate la nivel european și internațional, SGR pentru ambalaje primare nereutilizabile reprezintă o politică menită să încurajeze reciclarea și gestionarea eficientă a deșeurilor ambalajelor atât de către populație, cât și de către companii. Este promovat astfel un comportament responsabil vizavi de mediul înconjurător, urmărind-se reducerea impactului negativ asupra mediului.

Sistemul se referă, în principal, la ambalajele primare, utilizate pentru protejarea produselor individuale și este aplicabil pentru ambalajul primar nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l, inclusiv cel utilizat pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, vinuri și spirtoase, care vor trebui să fie etichetate cu un marcaj specific.

Din punct de vedere legislativ, a fost impusă companiilor producătoare și distribuitoare de produse ambalate participarea la un sistem de colectare și reciclare a ambalajelor primare nereutilizabile, prin care sunt stabilite obiective cantitative pentru reciclare.

Este vorba despre HG nr. 1074/2021 privind stabilirea SGR pentru ambalaje primare nereutilizabile (publicată în MO 955/06.10.2021), care instituie regulile necesare  pentru implementarea SGR pentru ambalajele primare nereutilizabile aferente atât produselor fabricate pe teritoriul național, cât și produselor importate sau achiziționate intracomunitar.

Recent a fost publicat pe site-ul Ministerului Mediului un proiect de ordin prin care se urmărește introducerea în Ordonanța de urgență nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, începând cu data de 01.01.2024, a contribuției datorată de către operatorii economici care introduc pe piață ambalaje primare nereutilizabile care fac obiectul SGR.

Astfel pentru fiecare unitate de ambalaj nereutilizabil pentru care nu au fost îndeplinite obiectivele minime anuale de returnare, contribuția este 0,5 lei pentru ambalaje din metal și 1 leu pentru ambalaje din sticlă și/sau plastic.

Plata contribuțiilor menționate mai sus se va efectua anual pentru diferența dintre cantitățile de ambalaje primare nereutilizabile corespunzătoare obiectivelor minime anuale de returnare (65%  pentru anul 2024) și cantitățile de ambalaje nereutilizabile efectiv returnate, se arată în analiz EY România.

Analiza poate fi citită integral aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă

pixel