Cumulul pensiei cu salariul. Ce prevede de fapt noua lege

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Noile prevederi permit munca până la vârsta de 70 de ani
Noile prevederi permit munca până la vârsta de 70 de ani
În săptămâna care tocmai s-a încheiat Ministerul Muncii a publicat în transparenţă decizională un proiect de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.

Propunerea de act normativ are ca obiect de reglementare posibilitatea acordată salariaților care au și calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, inclusiv pensii de serviciu sau ai sistemului pensiilor militare de stat de a opta între continuarea activității și încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu.

Proiectul de lege propune o revizuire a legislației aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul și o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate opta între pensie și veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activității este însoțită de suspendarea plății pensiei.

Astfel, dacă proiectul ajunge să se aplice, bugetarii nu vor mai avea posibilitatea de a cumula salariul cu pensia. 

Se doreşte stabilirea posibilităţii exprimării opțiunii între acordarea pensiei, cu încetarea activității sau acceptarea suspendării plății pensiei pe durata continuării activității. În această situație pensionarii din sistemul public au posibilitatea să primească fie pensia integrală, fie salariul lunar, integral, corespunzător funcției ocupate, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

În vederea exercitării dreptului de opțiune pentru continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani au fost necesare modificări ale Legii nr. 53/2003-Codului muncii, Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și ale Ordonanței de urgență nr. 57/2019 Codul administrativ.

De asemenea, actul normativ prevede că persoanele pot opta, la cerere, pentru reluarea plății pensiei și încetarea raporturilor de muncă, oricând până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Proiectul de lege reglementează și situația persoanelor care au calitatea de pensionari și care se pot angaja, prin concurs sau examen, cu contract individual de muncă încheiat pe durată determinată sau nedeterminată, după caz, în condițiile legii.

În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, au fost introduse unele excepții de la regula suspendării pensiei cu veniturile obținute pe durata desfășurării activității. Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute prin acest proiect de act normativ se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripție.

Se introduce obligația angajatorilor de a informa salariații cu privire la drepturile recunoscute de prezenta lege. Neîndeplinirea acesteia se sancționează contravențional cu amendă.

Cererea privind menținerea în activitate se depune la unitatea angajatoare, cu cel mult 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, mai prevede proiectul de act normativ.

Citește AICI actul normativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Freepik.com
Donald Trump

Tarifele impuse de Donald Trump încep să-și arate efectele

De la datele economice la rezultatele financiare ale...

Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Chatgpt. Freepik.com
Agenție BRD
Freepik.com
Contabili / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Ion Iliescu

A murit Ion Iliescu - Biografie

Ion Iliescu, fost președinte al României, a decedat la spitalul Prof. Dr....

Bursa de la București
Foto: Arhiva. Protest BNS în Piața Victoriei
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Bani

7 august 2025, zi de doliu național

Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu...

Industrie / Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Trafic. Foto: Pexels.com
Florin Barbu / Foto: gov.ro
Nissan

Nissan face concedieri în Europa

Nissan Motor a început negocierile cu sindicatul care îi reprezintă pe...

Foto: Freepik.com
Freepik.com

Încă o veste proastă pentru români: Creşterea taxelor locale

Taxele locale din România vor creşte, semnificativ, de...

Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

pixel