Cursa înarmării. De mâine, nimic nu mai este imposibil

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Arsenelele Rusiei și Chinei trezesc îngrijorare
Arsenelele Rusiei și Chinei trezesc îngrijorare
Statele Unite ies oficial, vineri, din Tratatul privind reducerea rachetelor cu rază medie și mică de acțiune (INF), deschizând, astfel, calea spre o nouă cursă a înarmării îndreptată împotriva Rusiei, dar mai ales împotriva Chinei. 

”Tratatul INF a fost util, dar nu funcționează dacă una dintre părți nu îl respectă”, a comentat, recent, noul șef al Pentagonului, Mark Esper. ”Statele Unite vor respecta prevederile documentului și toate obligațiunile aferente până la 2 august, după care vom face ceea ce este în interesul nostru”, a adăugat el adresându-se Senatului american.

SUA au lansat la 1 februarie procedura de retragere din acest acord bilateral semnat în timpul Războiului rece, anunțând, atunci, că operațiunea se va întinde pe o durată de șase luni. Cu o lună înainte de expirarea termenului, președintele rus, Vladimir Putin, a semnat, în 3 iulie, decretul privind suspendarea participării țării sale la INF.

Deci, dacă până mâine nu intervine o minune, INF, care a abolit utilizarea tuturor rachetelor cu o rază cuprinsă între 500 și 5.500 de kilometri și a permis eliminarea rachetelor balistice SS20 ruse și Pershing americane deplasate în Europa, își va înceta existența.

Cine are de câștigat

În pofida îngrijării exprimate de europeani în legătură cu riscul declanșării unei noi curse a înarmării, NATO a aprobat poziția amricană, pe motiv că racheta rusă 9M729 violează INF. Moscova a încercat să convingă că nu este așa și chiar a prezenta arma respectivă într-o conferință de presă demonstrând că, la viteză maximă, nu poate parcurge decât 480 de kilometri, dar Occidentul nu a luat în seamnă străduințele, oricum tardive, ale Kremlinului.

De fapt, moartea tratatului INF convine Statelor Unite, după cum nota, luna trecută, fostul ministru american al apărării, Ash Carter. ”Din punct de vedere militar și nu politic, nu este chiar atât de rău”, spune el la o conferință organizată la cenrul studii Council on Foreign Relations. ”Se va putea recurge la ceea ce noi numim o lovitură convențională rapidă”. Pentagonul chiar s-a bucurată că, acum, își va putea modernia arsenalul pentru a contracara creșterea Chinei, care încearcă să-și impună supremația militară în Asia.

Citește și SUA vor controlul total. Rusia, șocată de intențiile Washingtonului

”Cea mai mare parte a arsenalului chinez este alcătuit din rachete cu rază intermediară, iar noi trebuie să ne asigurăm că dispunem de capacități similare, dacă, din nefericire vom fi constrânși să intrăm în conflict cu Beijing, la un moment dat”, a subliniat Esper. Washington a promis să nu deplaseze noi rachete nucleare în Europa, dar nu a făcut nici o promisiune legată de armele convenționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...


pixel