Cutremur în județul Buzău, luni dimineața

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Seismul a fost urmat de trei replici
Seismul a fost urmat de trei replici
Seismul din România sa produs la ora 3,26, potrivit Insitutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,5 pe Richter s-a produs, luni dimineaţa, la ora locală 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, acesta fiind urmat de alte trei seisme cu magnitudini mai mici, respectiv de 2,6, 2,9 şi 2,7 pe Richter, a precizat INCDFP.

Seismul de 4,5 s-a înregistrat la o adâncime de 20 km, în apropierea următoarelor oraşe: 74 km nord-est de Ploieşti, 94 km vest de Brăila, 98 km est de Braşov, 99 km vest de Galaţi şi 114 km nord-est de Bucureşti.

Mișcarea telurică a fost urmată de trei repblici, înregistrate în aceeaşi zonă, dar la adâncimea de 17 kilometri, la orele 4:09, 4:13 şi , repectiv, 5:01. De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc cinci cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,5 pe Richter.

Cel mai mare seism din 2022 s-a produs în data de 3 noiembrie şi a avut magnitudinea de 5,4, în timp ce în 2021 a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter. 

Seism de 7,8, în Turcia

Pe de altă parte, aproximativ 46 de persoane și-au pierdut viața în provinciile turce Osmaniye (sud) şi Sanliurfa (sud-est) după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit această regiune, au anunţat luni guvernatorii celor două provincii, potrivit AFP. Există, de asemenea, sute de răniți. 

Potrivit unui bilanț provizoriu, cel puțin zece persoane au murit în provincia Urfa, a declarat guvernatorul acesteia Salih Ayhan pentru televiziunea turcă NTV, după ce agenţia de stat Anadolu a raportat un bilanţ iniţial de cinci morţi în provincia Osmaniye.

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Seismul a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri. Un alt cutremur cu magnitudinea 6,7 s-a produs în centrul Turciei la orele 04.28 (01.28 GMT), la o adâncime de 9,9 kilometri, potrivit USGS.

Seismele au fost resimţite în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles
Petrobrazi / Foto: OMV Petrom

Scădere abruptă a profitului OMV Petrom

 OMV Petrom a încheiat anul 2025 cu un profit net de...

Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres

pixel