Cutremur puternic la granița dintre Turcia și Iran. Morți și răniți

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Turcia, mult mai afectată
Turcia, mult mai afectată
Un seism cu magnitudinea 5,7 produs duminică dimineaţă la graniţa dintre Iran şi Turcia a provocat decesul a cel puţin şapte persoane în Turcia şi rănirea altor 25 în Iran, potrivit autorităţilor din cele două ţări, informează AFP.

Seismul a avut loc la ora 05:23 GMT (09:23 ora locală), iar epicentrul a fost localizat în apropiere de satul Habash-e Olya, în nord-vestul Iranului, la mai puţin de 10 kilometri de frontiera cu Turcia, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

În Turcia, şapte persoane, dintre care trei copii, au decedat în provincia Van (est), la graniţa cu Iranul, a anunţat ministrul turc de interne, Suleyman Soylu, citat de agenţia naţională de ştiri Anadolu.

Cinci persoane rănite au fost şi spitalizate, iar alţi rezidenţi au rămas prinşi sub dărâmături, a mai spus Soylu, precizând că ''eforturile de căutare şi salvare sunt în desfăşurare''.

În Iran, Serviciul Naţional de Intervenţie a anunţat 25 de persoane rănite şi pagube materiale limitate, potrivit primelor estimări. Seismul a afectat provincia Azerbaidjanul de Vest.

Citește și Nostradamus: Până în 2046, Pământul nu va mai exista

Mojtaba Khalédi, purtător de cuvânt al Serviciul Naţional de Intervenţie iranian, a precizat pentru AFP că şapte dintre cele 25 de persoane au fost spitalizate. Situate la intersecţia mai multor falii, Iranul şi Turcia se numără printre ţările cele mai predispuse la cutremure din lume.

Un seism produs luna trecută în estul Turciei a omorât peste 40 de persoane, iar un altul produs în Iran a provocat pagube clădirilor fără să facă victime omeneşti, potrivit Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex

pixel