Damen Shipyards Mangalia a reușit să încheie două contracte

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Damen Shipyars
Damen Shipyars
Damen Shipyards Mangalia (DSMa), aflată în procedura de insolvenţă din iunie 2024, a reuşit recent să semneze contracte pentru reparaţia a două nave, iar lucrările vor începe până la finalul lunii septembrie 2024 şi vor dura o lună, se spune într-un comunicat trimis redacției.

Prima navă, "M/T Tahiti", un tanc petrolier sub pavilion maltez, construită în 2014, va ajunge în şantierul în şantierul DSMa în jurul datei de 18 septembrie 2024. Cu o capacitate de transport de 157.022 tone şi o lungime de 274,5 metri, nava necesită lucrări de reparaţii mecanice şi electrice pentru o perioadă de până la o lună, împreună cu lucrările de doc pentru aplicarea sistemului siliconic pe corpul navei.

Cea de-a doua navă, "M/T Hadal Sally", de asemenea sub pavilion maltez şi construită în 2009, este un transportator de produse chimice şi petrol având o capacitate de transport de 50,994 tone şi o lungime de 183 metri. Lucrările de reparaţie vor începe în jurul datei de 18 septembrie 2024 şi vor dura o lună, principalul obiectiv fiind aplicarea unei vopsele speciale în tancurile de marfă.

"Acest pas este important şi din perspectiva pieţei internaţionale, unde încrederea în capacitatea unui şantier naval este crucială. Faptul că Damen Shipyards Mangalia continuă să atragă noi comenzi chiar şi în perioada de insolvenţă este un semnal clar al potenţialului ridicat al companiei de a-şi reveni şi de a continua să fie un pilon al industriei de construcţii şi reparaţii navale din Europa. În contextul în care societatea se confruntă cu dificultăţi financiare, semnarea contractelor reprezintă un pas important în direcţia redresării economice. Atragerea de noi contracte, într-un moment critic, reflectă nu doar profesionalismul şi capacitatea tehnică a echipei, ci şi managementul eficient care, chiar şi în condiţii dificile, a reuşit să securizeze proiecte importante", a declarat Sofien Lamiri, Managing Director, Damen Shipyards Mangalia, citat în comunicat.

Damen Mangalia este cel mai mare şantier naval din România şi unul dintre cele mai mari şantiere din Europa. Şantierul înseamnă o suprafaţă de peste 1.000.000 mp, chei cu o lungime de peste 1.5 km, 3 docuri uscate de peste 300 m fiecare, atelier de 28.000 mp pentru montaj panouri cu linii semi-automatizate, atelier de asamblare secţiuni curbe de peste 30,000 mp, 18 macarale şi 11 alte ateliere. DSMa are 1.453 angajaţi, dintre care 761 activi şi 692 în şomaj tehnic declanşat anterior procedurii. Insolvenţa a fost deschisă la 19 iunie 2024 iar CITR este administrator judiciar.

"Pentru că am identificat, încă de la primele analize, un potenţial de redresare a acestei companii, prioritatea numărul unu în această perioadă a fost sprijinirea companiei în identificarea unor contracte noi, care să asigure continuarea activităţii curente. În acest sens compania a contractat deja lucrări de reparaţii pentru două nave şi, în acelaşi timp, ne aflăm în discuţii cu potenţiali clienţi pentru contractarea unor proiecte mai mari care să asigure necesarul de cash pentru cel puţin următorii ani. În acelaşi timp, compania se concentrează pe eficientizarea activităţii operaţionale", a precizat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
Banca Naţională a României
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com
Nvidia / FOTO: Freepik
LM 400 / FOTO: Flichr

Lockheed Martin lansează un nou vehicul spațial

Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...

Marcel Boloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Dumitru Nancu
Dumitru Nancu
Tineri / Foto: Freepik

CCIR a organizat Forumul de Afaceri România – Polonia

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

foto: pexels
Tichete / Foto: DCBusiness

Tichetele scapă de impozitare și contribuții sociale

O nouă inițiativă legislativă promite să revoluționeze...

Dacia Bigster / sursa foto: Dacia.ro

Vânzările Dacia în Europa au scăzut

Scădere uşoară a vânzărilor de autoturisme Dacia în...

Exploatare minieră
Experții au analizat toate aspectele / FOTO: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com

pixel