Casa Albă, luată cu asalt: Zeci de țări vor să negocieze urgent cu Trump
Peste 50 de țări au contactat...
De asemenea, cel mai mare creditor din Danemarca este din nou anchetat de Autoritatea daneză de Supraveghere în Domeniul Financiar (FSA) în cazul care a şocat opinia publică. Miercuri, directorul general al Danske Bank A/S, Thomas Borgen, a demisionat, după ce banca daneză a publicat rezultatele unei investigaţii derulate la subsidiara sa estoniană, implicată într-un scandal de spălare de bani, valoarea totală a fluxurilor financiare care au trecut prin Estonia fiind evaluată la aproximativ 200 de miliarde de euro (233,7 miliarde de dolari).
Rezultatele investigaţiei realizată de un cabinet de avocatură extern indică posibilitatea ca angajaţii subsidiarei estoniene a Danske Bank să fi complotat cu clienţii, realizând tranzacţii ilegale. Investigaţia a vizat 15.000 de clienţi care au făcut în total 9,5 milioane de plăţi prin subsidiara estoniană a Danske Bank, în perioada 2007 - 2015.
Un purtător de cuvânt al NCA a explicat că ameninţarea provocată de folosirea firmelor înregistrate în Regatul Unit în operaţiunile de spălare de bani este unanim recunoscută, iar Agenţia naţională britanică pentru Combaterea Infracţionalităţii lucrează strâns cu partenerii săi pentru a împiedica infractorii să folosească aceste firme.
Anul acesta, acţiunile Danske Bank au scăzut semnificativ, investitorii fiind îngrijoraţi că banca ar fi putut încălca sancţiunile SUA, ceea ce ar putea duce la amenzi de miliarde de dolari.
Miercuri, Danske Bank a dat asigurări că nu a încălcat sancţiunile, iar preşedintele Ole a declarat că a analizat dacă banca a încălcat sancţiunile SUA, dar nu a spus care este concluzia sa. Deşi autorităţile SUA nu au anunţat încă dacă investighează plăţile de la subsidiara estoniană Danske Bank - multe venind din Rusia şi alte state ex-sovietice - cazul băncii daneze este deja pe agenda statelor membre ale UE.
Joi, comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, a declarat că va discuta în 2 octombrie cazul Danske Bank cu miniştrii de Finanţe din Danemarca, Finlanda şi Estonia.
"Vreau să înţeleg mai bine ce erori s-au înregistrat, dacă e vina băncii sau dacă sunt greşeli la nivelul autorităţilor de supervizare. Voi discuta cazul şi cu reprezentanţii Autorităţii Bancare Europene (EBA)", a explicat oficialul european.
Politicienii danezi au fost de acord săptămâna aceasta cu o nouă lege împotriva spălării banilor, care include creşterea amenzilor de opt ori, fiind una dintre cele mai dure din Europa. Danemarca este una dintre cel mai puţin corupte ţări din lume, iar implicarea Danske Bank într-un scandal de spălare de bani a şocat opinia publică.
"Există suspiciuni că au existat angajaţi în Estonia care au asistat sau au uneltit cu clienţii. O serie de foşti şi actuali angajaţi, de la subsidiara estoniană a Danske Bank şi de la nivelul grupului bancar, nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale. Totuşi, rezultatele investigaţiei arată că preşedintele, directorul general şi Consiliul de Administraţie nu au încălcat obligaţiile lor legale", se arată în raportul Danske Bank.
"Este clar că banca nu a reuşit să-şi îndeplinească responsabilităţile, ceea ce este dezamăgitor şi inacceptabil şi prezint scuzele noastre tuturor acţionarilor şi, nu în ultimul rând, clienţilor, investitorilor, angajaţilor noştri şi în general societăţii", a afirmat preşedintele Ole Andersen.
Autorităţile de reglementare şi comunitatea financiară au aşteptat cu nerăbdare publicarea raportului Danske Bank, care reprezintă un moment de cotitură pentru banca daneză şi vine după ce Bruxelles-ul a făcut apel la noul organism de supervizare să ia măsuri severe împotriva criminalităţii financiare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Peste 50 de țări au contactat...
Grupaj de știri.
În ciuda vremii severe care...
Va fi cel mai mare aeroport din lume.
ONRC a comparat datele cu prima...
Explicații oferite de...
Meta Platforms a anunțat lansarea celei mai recente...
Revenirea la tarife vamale – un...
Capitalizarea Bursei de Valori...
Care este adevărata corelație între cele două metale...
Musk și-a exprimat public...
Guvernul de la Paris analizează...
Grupaj de știri.
Sectorul bancar mondial, pus la încercare de noile...
Noile tarife vamale de 10%...
Mai corect spus, președintele...
Deși înăsprirea sancțiunilor...
Vremea nefavorabilă va afecta aproape toate zonele țării.
Bulgaria se pregătește să...
Consolidarea fiscală și...
Piețele bursiere globale au...
O echipă de cercetători a...
Dacă Tesla nu o duce prea bine,...
În contextul unei crize...
O decizie neașteptată a președintelui american.
Un nou tip de armă de mare precizie.
Prudență, cuvântul de ordine, roșu culoarea dominantă.