Date NOI privind desfășurarea CURSURILOR în Scenariu 3

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Date NOI privind desfășurarea CURSURILOR în Scenariu 3
Date NOI privind desfășurarea CURSURILOR în Scenariu 3
Cele 2.169 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar cele de 5.007 în Scenariul 2 (mixt), informează, miercuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC).

Potrivit MEC, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, marţi, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie:

* 10.480 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

ÎMBULZEALĂ în plină pandemie. Deschiderea mall-ului de la Brașov, ENIGMĂ și CRUCI

* 5.007 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

* 2.169 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

"Menţionăm că, dintre cele 2.169 de unităţi aflate în această situaţie, 317 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 1.852 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare", afirmă MEC.

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, afirmă MEC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel