Davos: Criza costului vieţii cel mai mare risc mondial actual (studiu)

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Davos: Criza costului vieţii cel mai mare risc mondial actual (studiu)
Davos: Criza costului vieţii cel mai mare risc mondial actual (studiu)
Criza costului vieţii, o consecinţă a inflaţiei agravată de războiul din Ucraina şi redeschiderea economiei după pandemia de Covid, este cel mai mare risc mondial pentru următorii doi ani, arată un sondaj publicat miercuri de Forumul Economic Mondial, înaintea reuniunii care va avea loc săptămâna următoare la Davos, transmite AFP.

"Conflictele şi tensiunile geo-economice au declanşat o serie de riscuri planetare profund interconectate", se arată în studiul "Global Risks Report", publicat de Forumul Economic Mondial pe baza unui sondaj efectuat în rândul a 1.200 de experţi şi decidenţi din întreaga lume.

Aceste riscuri includ "presiuni asupra aprovizionării cu energie şi alimente, care ar putea persista în următorii doi ani şi creşteri puternice ale costului vieţii şi serviciului datoriei", adaugă autorii studiului.

Forumul Economic Mondial a făcut un apel către liderii lumii pentru o acţiune concertată şi decisivă, mai ales având în vedere că fereastra de acţiune se reduce rapid, şi avertizează că dacă guvernele nu vor reuşi să gestioneze criza actuală "riscă să creeze tensiuni sociale fără precedent, deoarece investiţiile în sănătate, educaţie şi dezvoltare economică dispar, ceea ce erodează şi mai mult coeziunea socială".

De asemenea, creşterea cheltuielilor cu apărarea ar putea reduce sprijinul pentru gospodăriile vulnerabile, lăsând unele ţări "într-o situaţie de criză permanentă" şi ar amâna acţiunile urgente pentru contractarea schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii.

În perioada 16-20 ianuarie 2023, Forumul Economic Mondial organizează reuniunea sa anuală de la Davos (Elveţia), ocazie cu care elita politică, economică şi academică va discuta teme precum încetinirea economică globală sau provocările de mediu, dar şi războiul din Ucraina, într-un context de crize multiple şi mutaţii geopolitice.

Întâlnirea anuală pe bază de invitaţie de la sfârşitul lunii ianuarie reprezintă evenimentul de referinţă al fundaţiei elveţiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc în 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum). În 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizaţie internaţională. 

Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost de 6.668 lei, în T3; cheltuielile, 87,2% din venituri

Veniturile totale medii lunare pe gospodărie au reprezentat 6.668 lei în trimestrul III 2022 iar pe persoană veniturile au fost de 2.662 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate miercuri.

Cheltuielile totale ale populaţiei au fost în trimestrul III 2022, în medie, de 5.816 lei lunar pe gospodărie (2.322 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,2% din nivelul veniturilor totale.

Conform INS, veniturile băneşti au fost, în medie, de 6.240 lei lunar pe gospodărie (2.491 lei pe persoană), iar veniturile în natură au fost estimate la 428 lei lunar pe gospodărie (171 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (68,2% din veniturile totale ale gospodăriilor).

INS menţionează că la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (19,6%), veniturile în natură (6,4%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (4,9%), veniturile din agricultură (2,1%), veniturile din activităţi neagricole independente (2%), precum şi cele din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,6%).

De asemenea, instituţia precizează că mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel