De Beers a descoperit un diamant într-un alt diamant

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Diamantul Inima care Bate a companiei De Beers
Diamantul Inima care Bate a companiei De Beers
De Beers, cel mai mare producător de diamante în funcție de valoare, a prezentat în urmă cu câteva zile o piesă excepțională.

Piatra, pe care compania a numit-o "Beating Heart" (inima care bate), este un diamant brut de 0,33 carate care constă într-un diamant aflat în interiorul unui alt diamant.

Descoperirea neobișnuită - un diamant de culoare D, de tip IaAB - are o cavitate internă care cuprinde un diamant liber mai mic care se miște în acest spațiu.

De Beers a declarat că piatra prețioasă a fost descoperită într-una dintre minele sale din Africa sau Canada, dar originea exactă nu poate fi precizată.

Aceasta a ajuns De Beers Institute of Diamonds din Maidenhead, Anglia, în luna noiembrie a anului trecut, unde s-a verificat dacă este vorba despre o piatră de origine naturală.

Concluziile inițiale ale experților institutului sugerează că un strat intermediar de diamant de calitate slabă s-a șlefuit în timpul călătoriei sale spre suprafața Pământului, lăsând doar materialul de calitate mai bună respectiv diamantul exterior și miezul.

"Inima care bate" este un exemplu remarcabil a ceea ce se poate întâmpla pe parcursul călătoriei diamantelor naturale, de la formare până la descoperire, spune un reprezentant al companiei belgiene De Beers

Înregistrat acum pe platforma blockchain Tracr a De Beers, care certifică proveniența și parcursul de producție al unui diamant, "Beating Heart" va fi păstrat în forma sa brută în scopuri de cercetare și educaționale.

Concurentul Alrosa a găsit un diamant similar în anul 2019, care a fost numit "Matrioșca", după celebrele păpuși rusești. Piatra prețioasă de 0,62 carate, a cărei vechime este estimată la peste 800 de milioane de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik
Comisia Europeană
Freepik.com
București / Foto: Freepik
Euro. Freepik.com
Studiou Disney / sursa foto: Pexels.com / Lucas TENTELIER
Foto: Reuters
Case de schimb valutar
Plată online / Foto: Freepik
Contabilii și firmele vor avea un an greu în 2026 / Foto: Freepik
Banca Națională a României
O nouă lege prevede colectarea de date de către marile instituții bancare
TikTok. Freepik.com
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

pixel