De câte companii de stat mai are nevoie România. Ministrul Florin Spătaru: Nu va fi o avalanşă! Paralelă cu Italia şi Elveţia

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Salrom, una dintre companiile care merg foarte bine
Salrom, una dintre companiile care merg foarte bine
EXCLUSIV
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a vorbit, în cadrul emisiunii D`Economics, moderată de jurnalistul Alex Vlădescu, despre reforma instituției pe care o conduce.

”Câțiva prieteni apropiați mi-au spus că voi prelua un minister al companiilor în faliment. Într-un fel, cam așa arăta situația la vremea respectivă”, a recunoscut ministrul Spătaru. 

Întrebat câteva companii are în subordine instituția pe care o conduce, invitatul jurnalistului Alex Vlădescu a precizat că sunt 44 de companii. ”Câte dintre ele erau pe pierdere? Aproape trei sferturi. Aproximativ 10 companii aveau profit. Am date preliminare pentru 2022 și putem vorbi de aproape 20 de companii care au profit. O parte din ele sunt, bineînțeles, din industria de apărare, dar și parte sunt și din sectorul extracției miniere, din alte sectoare economice. Dar mai mult decât atât, companiile care erau profitabile, și-au triplat, o parte, din ele, aceste profituri. Pentru că am făcut investiții, am alocat personal, am definit aceste companii pe principii de guvernanță corporativă, chiar dacă nu am finalizat acest proces de selecție a Consiliilor de Administrație, dar ele funcționează pe principii economice solide. 

Și aș vrea să vă dau câteva exemple care, din punctul meu de vedere, sunt simbolice, sunt simbolice. Aș vorbi, astfel, de Salrom care și-a triplat profitul. În 2022 am făcut o investiție într-o freză de extracție care duce la creșterea productivității, dar și la asigurarea unui climat mai bun pentru angajați. Am început consolidarea puțului pentru liftul de la Slănic Prahova și sunt în proiecte două freze pentru alte extracții miniere și finalizarea unei astfel de investiții. Vedeți, așa trebuie să arate o companie de stat, care este condusă profesionist. Pentru că a existat această percepție că aceste companii de stat nu pot fi conduse corespunzător. Ba da. Cum? Având un management sănătos, care se ocupă și are ca obiectiv dezvoltarea acestor organizații”, a spus Florin Spătaru. 

Jurnalistul Alex Vlădescu i-a amintit invitatului său că există în parlament o inițiativă legislativă menite să ofere Guvernului posibilitatea de a mai înființa și alte companii. De câte companii ar mai fi nevoie? 

”Statul român are nevoie de instrumente. Statul român are nevoie de flexibilitatea necesară să înființeze companii de stat în momentul în care anumite companii care asigură servicii sau servicii critice pentru funcționarea economiei românești sunt în faliment sau în insolvență. O parte din ele erau deja în insolvență, dar aceste active sunt esențiale pentru funcționarea statului. Și atunci am venit cu această inițiativă legislativă. Bineînțeles că nu vom da drumul unei avalanșe de companii de stat. În nici un caz. Sunt niște criterii foarte clare pe baza cărora se înființează aceste companii și aș vrea să vă dau exemplul și altor țări, care beneficiază de mult de astfel de posibilități. Vorbim, în acest caz, de Italia, de Elveția, țări care aveau companii strategice în situație de faliment, au fost înființate alte companii, au fost preluate corespunzător și, bineînțeles, că au redevenit profitabile.  

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BNR
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...


pixel