De ce a DEMISIONAT preşedintele gigantului farmaceutic Sinopharm

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
De ce a DEMISIONAT preşedintele gigantului farmaceutic Sinopharm
De ce a DEMISIONAT preşedintele gigantului farmaceutic Sinopharm
Li Zhiming, preşedintele gigantului farmaceutic de stat chinez Sinopharm, singura companie care a reuşit până în acest moment să obţină aprobarea autorităţilor de resort din China pentru vaccinul său anti-COVID-19, a demisionat "din motive personale", potrivit unei informări transmise de companie Bursei din Hong Kong, relatează miercuri EFE.

Într-un comunicat, Sinopharm anunţă că Li Zhiming încetează să mai fie preşedintele consiliului director, dar "el a confirmat că nu are niciun dezacord cu conducerea şi că niciun aspect legat de demisia sa nu are de ce să atragă atenţia acţionarilor şi creditorilor companiei". "Compania continuă să-şi desfăşoare activitate în mod normal", adaugă textul.

VACCINUL Moderna a ajuns în România! Este primul lot

În acelaşi comunicat, Sinopharm mai anunţă numirea lui Yu Qingming, până acum director executiv, în calitate de nou preşedinte al consiliului director.

Acţiunile companiei tranzacţionate la bursa din Hong Kong au pierdut miercuri 1,8% din valoarea lor la ora locală 14:00 (06:00 GMT).

Într-o altă notă transmisă marţi parchetului din Hong Kong, compania a anunţat că Li Hui, director general al uneia dintre filialele Sinopharm, Corporaţia Naţională a Medicamentelor din China (CNCM), a demisionat la rândul lui, evocând tot "motive personale", lucru care - potrivit conducerii filialei - "nu va avea efecte adverse tangibile în activităţile" acestei firme.

Companii farmaceutice chineze au dezvoltat mai multe vaccinuri împotriva COVID-19, dar până în prezent autorităţile de la Beijing au autorizat pentru comercializare şi administrare numai un vaccin produs de compania Sinopharm. Alte două vaccinuri ale aceleiaşi companii, plus altele dezvoltate de companii diferite, au fost folosite în China doar în mod excepţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transelectrica / FOTO: Facebook
Familie / Foto: Freepik
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex
Loto
ANAF / Foto: DCBUsiness
Lingouri de aur, argint și cupru
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ministerul Finanțelor

Execuția bugetară pe 11 luni: deficit de 6,4% din PIB

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat, după...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Volodimir Zelenski în timpul discuțiilor cu Donald Trump la Mar-a-Lago
Schimb valutar. Freepik.com
Autostradă în șantier
Fabrică / Foto: Freepik
Testul rachetei de croazieră strategică cu rază lungă
Bani / FOTO: Freepik
Bani

pixel