Decizia ANPC privind casele de marcat automatizate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
ANPC spune că acest sistem este discriminatoriu
ANPC spune că acest sistem este discriminatoriu
Automatizarea caselor de marcat din supermarketuri este o abordare discriminatorie, pentru că ar fi trebuit să se ia în calcul prezenţa la cumpărături şi a consumatorilor în vârstă, nefamiliarizaţi cu toate diligenţele pentru a-şi scana singuri cumpărăturile, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, într-o dezbatere de specialitate.

"Nu cred că alegerea are legătură neapărat cu a-ţi scana singur produsele. Cred, în acelaşi timp, că această automatizare ar fi trebuit să ia în calcul prezenţa la cumpărături a consumatorilor în etate, în vârstă, nefamiliarizaţi cu toate diligenţele de a-şi scana şi a-şi marca singuri cumpărăturile. Or, la acest moment, cred că este o abordare discriminatorie din această perspectivă, dar, din discuţiile purtate cu o parte dintre reprezentanţii operatorilor economici ce implementează acest sistem, am înţeles, lucru pe care îl vom şi verifica, că aceste case beneficiază, totuşi, de o asistenţă din partea personalului angajat al operatorului economic. Cred că este imperios necesară păstrarea caselor asistate direct de casier, tocmai pentru a putea răspunde întrebărilor consumatorilor legat de o anumită cantitate, calitate sau orice altă informaţie ar avea nevoie legat de produsele achiziţionate", a afirmat Constantinescu.

Întrebat despre modalitatea de abordare a monedelor electronice sau a NFT-urilor din perspectiva protecţiei consumatorilor, şeful ANPC a susţinut ideea, la acest moment, că "există perspectiva unor acte normative care să reglementeze întreaga situaţie".

"Este o situaţie nouă pentru industrie, în general, şi pentru comerţ, în sensul reglementării acesteia, pentru că la momentul la care aceste variante de monede virtuale au fost lansate nu s-a avut neapărat în vedere asimilarea acestora într-un sistem oficial. Dacă vă aduceţi aminte, pentru foarte mult timp, inclusiv Bitcoin sau alte monede similare au jonglat într-o zonă gri. La acest moment există perspectiva unor acte normative care clar reglementează întreaga situaţie. Nu cred, în acelaşi timp, că putem vorbi de NFT, sau ce ştiu eu că ar însemna NFT, şi anume achiziţionarea unor produse elaborate şi puse la dispoziţie eminamente într-un spaţiu virtual, atât timp cât el se gestionează exclusiv ca în Matrix", a explicat Horia Constantinescu.

Asociaţia Sută la Sută Românesc, prin platforma Tribuna Consumatorilor, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). a organizat, luni, o dezbatere despre protecţia şi drepturile consumatorilor din România.

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorului este marcată, anual, pe data 15 martie, pentru a sensibiliza opinia publică despre importanţa cunoaşterii drepturilor consumatorilor din întreaga lume, fiind şi un bun prilej pentru mobilizare în vederea protejării acestora. 

Scandalul caselor de marcat de la Auchan. Ce salarii au angajații retailerului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel