Declarație ȘOC: Sistemul de PENSII ascunde o BOMBĂ CU CEAS

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Casele de pensii nu mai au voie să respingă aceste cereri de pensionare
Casele de pensii nu mai au voie să respingă aceste cereri de pensionare
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, susţine că există "o bombă cu ceas" în sistemul de pensii din România, deficitul fiind în prezent de 16,7 miliarde de lei, iar pericolul este ca în viitor puterea de cumpărare a celor cu pensie medie să fie foarte scăzută.

"În spaţiul public circulă o serie de dezinformări (...). Cert este că, în privinţa pensionării, noi ne-am asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să reformăm acest sistem, întrucât este gravat de inechităţi în sensul în care există condiţii diferite de pensionare în funcţie de anul de pensionare. Există clivaje uriaşe între pensia minimă socială şi cea mai mare pensie în plată, în sistemul public. Există milioane de lei plătite anual pentru procese câştigate de pensionari împotriva statului în ceea ce priveşte calculul pensiei. Mai mult decât atât, în sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas, pe care dacă noi nu o dezamorsăm, riscăm ca la un anumit moment puterea de cumpărare a pensiei medii în România să scadă atât de mult încât, practic, în loc de 1.500 de lei cât este acum o pensie medie, să se poată cumpăra cu o pensie medie în România echivalentul a 500 de lei", a declarat vineri, la Sibiu, ministrul Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, 5 milioane de dosare de pensii urmează să fie digitalizate.

"Există un studiu care arată că dacă nu corectăm acest deficit cronic de finanţare la bugetul de asigurări sociale, puterea de cumpărare a pensiilor în România va scădea dramatic. În momentul de faţă, deficitul bugetar, deficitul la bugetul de pensii este de 16,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că anual de la bugetul de stat se transferă către bugetul de pensii sume consistente şi, dacă nu facem ceva, în creştere. V-am oferit aceste date pentru a înţelege de ce vorbim de reformă. (...) Există în acest plan de reformă, componenta tehnică prin care cinci milioane de dosare de pensii sunt digitalizate, sunt transferate milioane de date dintr-un format electronic învechit, în dosare moderne digitale. De asemenea vorbim de o nouă legislaţie în privinţa pensiilor, care să conducă la eliminarea acestor probleme", a mai spus Raluca Turcan.

Citește și Raluca Turcan: Promisiune de 50 milioane euro. Pentru cine sunt banii

Potrivit ministrului Muncii, stagiul minim de cotizare la pensie rămâne de 15 ani.

"Nu vom opera modificări în privinţa stagiului minim de cotizare, adică de 15 ani, nu va creşte (...). De asemenea, va exista varianta pensionării anticipate, dar această pensionare anticipată trebuie acceptată aşa cum este prevăzută şi în legislaţia de astăzi. Nu creşte exponenţial numărul de ani stagiul maxim de cotizare, (...) ci vorbim de menţinerea stagiului maxim de cotizare şi posibilitatea pensionării înainte de îndeplinirea vârstei legale de pensionare, dacă mai lucrează încă opt ani. Această posibilitate este şi astăzi în Legea pensiilor", a explicat Raluca Turcan.

Ministrul Raluca Turcan a participat vineri, la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, la un eveniment dedicat angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi numit "#Vreau #Pot să lucrez!".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel