Decontarea ochelarilor de vedere. Care este procedura. Condiții de îndeplinit

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ochelari la muncă
Ochelari la muncă
Conform legislației în vigoare, orice angajat din România are dreptul la ochelari de vedere dacă își desfășoară activitatea în fața unor ecrane.

Dreptul salariaților de a beneficia de dispozitive de corecție specială este prevăzut la art. 14 din HG nr. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecrane de vizualizare.

În același timp, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că obligația de a furniza lucrătorilor în cauză un aparat de corecție special, prevăzută la această dispoziție, care îi revine angajatorului, poate fi îndeplinită fie prin furnizarea directă a aparatului respectiv de către acesta din urmă, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de lucrător, însă nu prin plata unui spor general la salariu lucrătorului.
 
Astfel, Curtea nu a stabilit că angajatorul are obligația să suporte contravaloarea ochelarilor salariaților. Această obligație revine angajatorilor doar în anumite condiții care decurg atât din legislația românească cât și din hotărârea pronunțată de Curte cu privire la aplicarea articolului 9 alineatele (3) și (4) din Directivă 90/270.

În același timp, potrivit art. 12-15 din HG nr. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran e vizualizare: 

- lucrătorii trebuie să beneficieze de un examen corespunzător al ochilor și al vederii înainte de începerea activității la ecranul de vizualizare, ulterior, la intervale regulate și ori de câte ori apar tulburări de vedere ce pot fi cauzate de activitatea în fața ecranului;

- angajatul beneficiază de un examen oftalmologic, în cazul în care controlul prevăzut mai sus indică necesitatea efectuării unei astfel de proceduri

La art. 15 se precizează clar faptul că măsurile luate nu trebuie să implice în nici un caz costuri financiare pentru lucrători. 

Altfel spus, în situația în care medicul de medicină a muncii sau medicul oftalmolog prescrie ochelari salariaților, angajatorul are obligația de a furniza salariaților dispozitive de corecție a vederii. CJUE a hotărât, totodată, că angajatorul poate fie să cumpere ochelari, fie să deconteze costul acestora plătit de lucrător și faptul că respectivii ochelari nu trebuie să fie folosiți exclusiv în cadrul profesional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ispectori ai ANAF și Vamei
Oameni pe stradă
Adrian Negrescu
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com

pixel