Depunerea dosarului de pensie. ULTIMELE noutăți de la CNPP

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Deocamdată, totul bate pasul pe loc
Deocamdată, totul bate pasul pe loc
Sunt aproape 1300 de români care și-au cumpărat vechime în muncă până la sfârșitul lunii octombrie, pentru a putea ieși mai repede la pensie. Problema este că, deocamdată, nu își pot depune dosarul de pensionare. Casa Națională de Pensii Publice a făcut, în acest sens, ultime precizări.

În atenţia persoanelor care au încheiat contracte de asigurare socială în baza OUG nr.163/2020 cu plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale şi care doresc să depună dosar de pensionare pentru limită de vârstă, se spune în comunicatul postat pe site-ul oficial al CNPP. 

Textul subliniază că, prin intermediul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Casei Naţionale de Pensii Publice, Guvernul gestionează în mod eficient aplicarea prevederilor OUG nr.163/2020.

În acest moment ne aflăm în plin proces de aplicare a prevederilor acestui act normativ, astfel că persoanele care au încheiat astfel de contracte pot beneficia de recunoaşterea perioadelor de asigurare în scopul deschiderii drepturilor de pensie de limită de vârstă, urmând ca, după depunerea dosarului de pensionare, să primească decizia de pensionare în termen de maxim 45 de zile.

Citește și Casa Națională de Pensii: Informații extrem de IMPORTANTE

Având în vedere că informaţiile privind stagiul de cotizare realizat în baza unui astfel de contract de asigurare vor fi preluate automat din modulul informatic dedicat acestei activităţi, nu este nevoie de eliberarea unei adeverinţe care să facă dovada perioadei asigurate, aplicaţia informatică pentru implementarea acestui act normativ urmând să fie funcţională în scurt timp iar beneficiarii noştri vor primi drepturile de pensie care li se cuvin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Reacția pieței la decizia OPEC
Punct de lucru / Foto: Freepik
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică
Alertă DNSC

pixel