Descoperire în palatul împăratului nebun. Arheologii sunt încântați

Autor: Costin Spoială
Data actualizării:
Data publicării:
Ruinele palatului Domus Aurea se află sub alte edificii construite ulterior
Ruinele palatului Domus Aurea se află sub alte edificii construite ulterior
Arheologii au descoperit o cameră intactă, în perimetrul ruinelor palatului împăratului roman Nero, ascunsă sub un deal în apropiere de Colosseum, în incinta Forumului roman (piaţa publică), conform unui material publicat luni de Live Science. Arheologii italieni care au realizat descoperirea au susţinut că această cameră a rămas neatinsă vreme de aproape 2.000 de ani, fiind probabil amenajată între anii 65 - 68 d.Hr.

Pe pereţii incintei, numită de arheologi "Camera Sfinxului", se află desene ale unor creaturi reale sau mitice, printre care şi un sfinx. Desenele murale sunt pictate folosind pigmenţi cu culori vii, în special roşu, verde şi galben şi au rezistat în condiţii bune trecerii a aproape două milenii. Pe pereţii încăperii mai sunt imagini cu centauri, cu semizeul Pan, jumătate om-jumătate ţap, dar şi cu plante decorative precum şi o scenă în care un bărbat înarmat cu o sabie înfruntă o panteră.

Conform arheologilor, aşa-numita Cameră a Sfinxului a fost descoperită accidental, în timpul lucrărilor de restaurare a unei camere alăturate. Tavanul boltit al acestei incinte are 4,5 metri înălţime, iar cea mai mare parte a camerei nu a fost încă degajată de pământ şi sedimente.

Nero a început să-şi construiască uriaşul palat, denumit Domus Aurea (casa din aur n.r.) în anul 64 d.Hr., după un devastator incendiu ce a durat 6 zile şi a transformat peste două treimi din Roma în cenuşă. Arheologii încă descoperă noi camere din Domus Aurea, după secole de săpături (ruinele palatului au fost redescoperite mai întâi în secolul XV), ceea ce nu este chiar surprinzător. Palatul lui Nero se întindea peste 4 dintre cele 7 coline celebre ale Romei şi ar fi avut peste 300 de camere.

Citește și: Palatul de 57 milioane de euro care trebuie dărâmat FOTO

După sinuciderea lui Nero în anul 68 d.Hr., palatul său a fost jefuit, iar ulterior părţi ale sale au fost acoperite cu pământ şi deasupra au fost ridicate alte construcţii. Una dintre atracţiile majore ale palatului lui Nero, un lac artificial aflat în grădinile din centrul edificiului, a fost acoperit ulterior de Amfiteatrul Flavian - mai cunoscut drept Colosseum - în anul 70 d.Hr.. Instalaţiile folosite pentru a aduce apă în lacul lui Nero au fost apoi utilizate pentru a inunda, ocazional, Colosseumul, în cadrul unor celebre reconstituiri ale unor bătălii navale din timpul jocurilor cu gladiatori.

Nero a rămas în istorie ca unul dintre cei mai extravaganți împărați ai Romei, cât și prin crimele sale. Astfel, printre victime s-au numărat mama sa Agrippina, fratele vitreg Britannicus, soția Octavia și mentorul său, filosoful Seneca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel