DEŞERTIFICAREA României. Ministrul Agriculturii, semnal de alarmă: Trebuie să intervenim pentru a opri acest proces

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
EXCLUSIV
Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a atras atenţia asupra fenomenului deşertificării. 

"Vedem cum s-au schimbat lucrurile în aceşti ultimi 32 de ani, dacă facem o analiză, cu privire la sudul României sau la zonele cu un potenţial agricol foarte mare. Partea de sud, partea de sud-est, chiar partea de est sunt supuse unui proces continuu de deşertificare, de sărăcire a solului şi cred că este extrem de important ca măsurile pe care le vom lua în viitor să schimbe această direcţie. Să putem să modificăm la 180 de grade situaţia în care ne aflăm astăzi şi direcţia în care se întâmplă aceste lucruri.

Nu este foarte uşor pentru că, din păcate, sunt componente ale unor mijloace prin care se pot combate efectele schimbărilor climatice şi mă refer aici la sistemul de irigaţii pe care îl aveam la nivel naţional şi era prezent pe o suprafaţă de 1,3 milioane de hectare. Ce este în schimb extrem de important este că în ultimele şase luni de când am preluat Ministerul Agriculturii, reabilitarea sistemului naţional de irigaţii este o prioritate principală", a declarat Adrian Chesnoiu, vineri, la conferinţa "Schimbările climatice, prioritate zero la nivel european. Ce face România?", organizată de DC Media Group.

VIDEO: 

Youtube video image

 

Schimbările climatice, prioritate zero la nivel european. Ce face România?

 

DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, Știridiaspora, DefenseRomânia, Spectacola, Astrosens, DCNewsTV și Radio DCNews, va organiza în data de 17 IUNIE 2022, de Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării conferința cu titlul "SCHIMBĂRILE CLIMATICE, PRIORITATE ZERO LA NIVEL EUROPEAN. CE FACE ROMÂNIA?".

 

Context și tematica eveniment

 

17 IUNIE 2022, de Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării: Deșertificarea și ziua secetei 2022, este tema din acest an a conferinței anuale organizate de Convenția Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării în țările afectate grav de secetă

Schimbările climatice și degradarea mediului sunt o amenințare existențială pentru Europa și pentru întreaga lume.

Uniunea Europeană a adoptat o strategie pe termen lung, compusă din Pactul ecologic european și Legea climei. Ultima transpune în lege obiectivul stabilit de prima, astfel încât statele membre să poată deveni neutre din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. În cadrul Strategiei UE privind adaptarea la schimbările climatice se urmărește creșterea rezilienței Europei la schimbările climatice. Strategia UE propune o abordare coerentă prin completarea acțiunilor întreprinse de statele membre, susținerea unei mai bune coordonări între acestea prin promovarea schimbului liber de informații și prin asigurarea transpunerii aspectelor legate de adaptarea la modificările climatice în toate politicile UE relevante. Implementarea strategiei de adaptare la schimbările climatice de către România presupune o serie de acțiuni structurate în cadrul a 3 priorități: Prioritatea 1. Promovarea de acțiuni de către statele membre; Prioritatea 2. Proces decizional bazat pe cunoaștere; Prioritatea 3. Sectoare cheie vulnerabile.

Alături de acestea, se află și o serie de alte reglementări în diferite politici comune. Planul Comisiei Europene include o serie de inițiative legislative și non-legislative care vizează domeniile mediu, schimbări climatice, energie, industrie, transporturi, agricultură, digitalizare și sectorul financiar

În România, 84 % dintre cetățeni cred că schimbările climatice și consecințele acestora sunt cele mai mari provocări pentru umanitate în secolul XXI, potrivit Sondajului BEI cu privire la climă din 2021-2022

Într-un raport publicat de Indicele Performanței Climei pe 2021, România se afla pe locul 30, coborând cu 6 poziții față de anul precedent. Raportul, care are 4 indici principali, plasează România pe locul 17 la nivel global în privința emisiilor de gaze cu efect de seră și folosirea eficientă a energiei. În schimb, România înregistrează scoruri slabe la capitolele energie regenerabilă și a politicilor împotriva schimbărilor climatice – locul 35, respectiv 48.

Schimbările climatice au un impact considerabil asupra ecosistemelor, economiei și sănătății oamenilor

Problemele întâmpinate de România sunt:


     •  lipsa inițiativelor: politici publice şi analize sectoriale, proiecte tematice, strategii pe termen mediu şi lung
     •  subfinanțarea cronică a cercetării și proiectelor în domeniul impactului schimbărilor climatice în economie

Agenda dezbaterii

10:30 - 11:00 – Înregistrarea participanților & Welcome coffee

11:00 - 14:00 – Dezbateri

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa / sursa foto: Pexels.com / Anna Nekrashevich
CNE Cernavoda
S&P Global
Tanczos Barna / Foto: gov.ro

Tanczos Barna cere formarea rapidă a unui guvern responsabil

Ministrul Finanțelor lansează o serie de avertismente.

Robotul Vulcan / FOTO: Captură ecran
Mașină / FOTO: Freepik

În timp ce industria auto frânează, Ferrari accelerează

Ferrari nu cunoaște criza: profituri record într-un...

Estimări și calcule / FOTO: Freepik
Bitcoin

Prețul Bitcoin se apropie de 104.000 de dolari

Bitcoin a crescut semnificativ vineri, depășind în goană...

Foto: Oana Pavelescu
Foto: Freepik.com
Șantierul Naval Damen Mangalia
Tancuri

Germania nu exclude un împrumut comun al UE pentru apărare

O deschidere condiționată pentru finanțare comună.

Conducte de gaze / Foto: Freepik
China / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Bani
Drepturile angajaților / FOTO: Freepik

Clauzele abuzive din contractele de muncă

O clauză frecvent întâlnită în unele contracte...

Concedieri

Multinațională, concediază 10.000 de angajați

Compania va suporta toate costurile de restructurare.

Guvern sediu
Termocentrală
Foto: REUTERS
Tractor pe câmp / FOTO: Freepik

Programul Rabla pentru Tractoare. Lista dealerilor validați

Lista dealerilor validați, care au semnat contractele de...

Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Navă cargo / Foto: Freepik
panouri solare
Bursa de valori
Fum alb care anunță că un nou papă a fost ales de conclav

Habemus papam! A ieșit fum alb din hornul Capelei Sixtine

Vestea bună a zilei vine de la Vatican unde pe hornul...


pixel