ANAF se uită la vânzările second hand. Când plătești taxe și când nu
Vânzarea bunurilor personale...
Pe lângă destinațiile consacrate deja în țara noastră pentru această minivacanță, odată cu schimbarea vremii pe fondul încălzirii globale, turiștii aleg dintr-o paletă mai largă de opțiuni.
”Se întâmplă o dată la câțiva ani ca minivacanța de Paște să fie legată de vacanța de întâi mai. Totuși, cele două minivacanțe nu fac punte în sensul că de 1 mai mergem la distracție, este pentru tineret, pentru Vama Veche, Mamaia, Costinești sau la munte iar Paștele este mai tradițional, este despre Noaptea de Înviere și despre familie, poate Valea Prahovei, Brașov, Sibiu, Bucovina sau Maramureș. Pentru că vremea este între primăvară și vară, au câștigat mult teren în ultimii ani stațiunile balneare, Băile Felix este pe primul loc, înaintea stațiunii Mamaia, pentru această minvacanță iar dacă Mamaia este pe locul doi, pe locul trei este Călimănești și Căciulata datorită izvoarelor termale”, a declarat vicepreședintele ANAT.
Mai departe, Adrian Voican a mai explicat câte ceva despre rețeta de succes a aceste stațiuni din Vestul țării. Iar, din spusele sale, se rezumă la o implicare strânsă atât din partea antreprenorilor din acest sector cât și a autorităților locale.
”Un produs turistic foarte puternic și foarte bine pus în evidență în ultima vreme. Acolo și-au dat mâna mai mult investițiile private, avem singurul hotel balnear de cinci stele din România. Sunt investiții curajoase cu privirea în viitor, nu pentru vara următoare și mai multe hoteluri de patru stele, plus că Oradea a renăscut, este orașul Art Nouveau, extinde aeroportul, există șoseaua de centră care s-a făcut într-un ritm extraordinar, au un drum expres, etc. Lucrurile se mișcă acolo cu o dinamică foarte mare și sunt foarte mulți bani în promovare strânși de Primăria Oradea și cheltuiți chiar pentru promovare, nu pentru câinii vagabonzi și iluminat. Investiții în târguri de promovare, apariția în cataloagele marilor turoperatori și tehnologie de interconectare cu marii vânzători de turism”, a mai spus Adrian Voican, vicepreședintele ANAT.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vânzarea bunurilor personale...
Președintele României a semnat...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...
Ministerul Finanțelor...
Producția industrială a...
Veşti bune pentru românii care au credite în lei...
Pensia medie lunară a crescut...
În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...
Bursa de la New York a închis...
Ministerul Finanțelor...
BCE menține dobânzile pe...
Producătorii auto din Germania...
Cum a redus Grecia deficitul de...
Bursa de la București începe...
Senatul dezbate şi votează,...
Alocațiile pentru copii rămân...
Persoanele asigurate în baza...