Directorul CFR Marfă și-a dat demisia. Care sunt motivele

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL VAGOANE critică clasa politică pentru dezinteresul arătat față de CFR
FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ MIȘCARE COMERCIAL VAGOANE critică clasa politică pentru dezinteresul arătat față de CFR
Directorul general al CFR Marfă, Marinică Voicu, a demisionat din motive personale, a anunţat luni seara compania.

"CFR Marfă anunţă că azi, 18 noiembrie 2019, din motive personale, directorul general al societăţii şi-a înaintat demisia din poziţia deţinută din data de 6 septembrie 2017. În perioada imediat următoare Consiliul de Administraţie al CFR Marfă va desemna un nou director interimar al societăţii, care va prelua atribuţiile funcţiei de director general", se arată într-un comunicat al companiei.

Activitatea curentă a societăţii nu va fi afectată de această decizie, dau asigurări reprezentanţii CFR Marfă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, luni, a avut loc o întâlnire a ministrului de resort, Lucian Bode, cu Eduardo Martinez, responsabilul pe dosarul CFR Marfă de la DG Competition din cadrul Comisiei Europene, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu toţi factorii implicaţi în situaţia CFR Marfă.

Chiriţoiu: CFR-Marfă trebuie să returneze 400 de milioane de euro

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre ultimele evoluţii înregistrate la nivelul CFR Marfă, precum şi soluţiile ce pot fi aplicate în contextul discuţiilor de la nivelul Comisiei Europene.

Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă de profil.

"În cazul CFR Marfă, investigaţia Comisiei Europene este la final. Ştim că decizia este scrisă şi va fi comunicată până la finele anului. Compania a primit un ajutor în vederea privatizării, în 2013, când s-au şters datoriile. Ea nu şi-a revenit nici acum, nici privatizată nu a fost, a continuat să facă pierderi, evident că situaţia nu este sustenabilă", a spus Chiriţoiu.

El a precizat că statul va avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi recupera banii.

"Întâi va veni decizia de la Comisia Europeană, care spune că trebuie recuperat ajutorul de stat pe care l-a primit compania, deci statul trebuie să-şi recupereze banii pe care i-a dat sau pe care nu i-a încasat de la CFR Marfă, apoi, după ce ne vine decizia, vom vedea ce variante putem aborda şi vom avea la dispoziţie cel puţin şase luni pentru a recupera acest ajutor", a arătat oficialul Concurenţei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel