Discuții bilaterale România - Ungaria pe tema infrastructurii de transporturi

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Ionuţ-Cristian Săvoiu (S) și Dávid Vitézy (D)
Ionuţ-Cristian Săvoiu (S) și Dávid Vitézy (D)
Reprezentanții ministerelor transporturilor din România și Ungaria au purtat discuții pe tema dezvoltării infrastructurii de transport dintre cele două țări.

David Vitezy, secretarul de stat responsabil pentru politica de transporturi în cadrul Ministerului Tehnologiei şi Industriei din Ungaria a purtat discuţii cu omologul său român, Ionuţ-Cristian Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România.

În cadrul întrevederii care a avut loc la Budapesta au fost trecute în revistă problemele cu privire la conexiunile feroviare şi rutiere dintre cele două ţări, respectiv proiectele aflate în curs de derulare şi unele planificate în viitor, notează MTI..

Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a lui Dávid Vitézy, discuţiile au decurs foarte bine, secretarul de stat maghiar a spus că speră că această primă întâlnire dintre cele două părți să reprezinte un prim pas pentru o cooperare fructuoasă, de pe urma căreia ambele state vor avea numai de câştigat.

Linia Bucureşti-Braşov-Arad-Békéscsaba-Szolnok-Budapesta este cea mai importantă direcţie de transport feroviar de marfă între cele două ţări, care joacă un rol important şi în transportul de călători. În ultimii ani, a doua linie a fost înlocuită atât pe partea română, cât şi pe cea maghiară, iar acum se lucrează la ultimul tronson care lipseşte - între Békéscsaba şi graniţa României. În paralel, secţiunile acestea trebuie adaptate ca să corespundă pentru restul parametrilor necesari privind coridoarele UE (ex. viteză, sarcină pe osie).

"Împreună vom face tot posibilul pentru a accelera trecerea la frontieră, atât cu privire la transportul de marfă, cât şi pentru traficul de pasageri", a subliniat secretarul de stat maghiar, pe pagina sa de Facebook.

Problema liniei de cale ferată care trece prin Biharkeresztes şi Oradea este că între Püspökladány şi Cluj-Napoca nu există electrificare, deşi pe liniile de legătură, în ambele ţări circulă locomotive electrice. Pe partea maghiară, electrificarea este programată să fie finalizată anul acesta, iar în luna ianuarie 2022 a fost lansată licitaţia şi în România, aceasta urmând să aibă trei etape, a explicat Dávid Vitézy.

Potrivit planurilor, viitoarea linie ferată de mare viteză Budapesta-Cluj-Napoca va fi tot pe acest traseu. Este vorba despre planuri pe termen foarte lung; în acest sens, în cele două ţări deocamdată se fac doar pregătiri, urmând să înceapă şi consultarea privind locaţia exactă a conexiunii de la frontieră, a mai spus oficialul ungar.

Se doreşte şi îmbunătăţirea legăturii feroviare dintre Debrecen şi Oradea. Există mai multe soluţii posibile pentru o legătură feroviară între cele două mari oraşe apropiate, cooperarea urmând să înceapă şi în acest sens, a specificat secretarul de stat ungar.

La reţeaua de autostrăzi dintre cele două ţări se lucrează în mod constant; legătura dintre M43-A1 funcţionează bine, iar în cazul M4-A3, autostrada a fost deja construită pe partea maghiară. Dávid Vitézy a subliniat că pentru Ungaria ar fi importantă continuarea autostrăzii în nordul Transilvaniei, deoarece şi la zonele locuite de maghiari se ajunge pe acest drum. Este adevărat că trecerea de pe A1 a fost construită, astfel că - deşi este nevoie de un mic ocol - se poate ajunge pe autostradă atât la Cluj-Napoca, cât şi la Târgu Mureş.

În direcţia Satu Mare se va construi autostrada M49, care va trece graniţa la Csenger. În Ungaria a fost finalizată recent licitaţia pentru primul tronson de 28 de kilometri, iar lucrările de construcţie a tronsonului de legătură cu România ar putea începe în 2023. Potrivit planurilor, autostrada M44 va ajunge în România - de la Békéscsaba va continua până la Sarkad, iar ulterior, în România se va conecta la viitoarea autostradă Arad-Oradea, a explicat politicianul maghiar.

"Vom continua să lucrăm împreună, dezvoltarea legăturilor rutiere şi feroviare este în interesul comun al ambelor ţări", a scris secretarul de stat, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel