Documente scutite de TAXE notariale. SCHIMBĂRI de ultimă oră

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
O decizie a Ministerului Justiției
O decizie a Ministerului Justiției
Ordinul Ministerului Justiției nr. 1.098/C/2021, publicat deja în Monitorul Oficial, extinde lista actelor scutite de plata onorariilor notariale, prin introducerea declaraţiilor sau procurilor "necesare în vederea stabilirii sau valorificării drepturilor prevăzute, ca forme de sprijin al unor categorii sociale, în alte programe naționale instituite prin legi speciale sau de protecție socială".

Potrivit documentului, pe lista actelor scutite de la plata onorariilor notariale se regăsesc, printre altele:

- declaraţii privind ajutorul de şomaj;

- declaraţii privind ajutorul social;

- declaraţii privind obţinerea alocaţiei de stat pentru copii;

- declaraţii privind acordarea burselor pentru elevi şi studenţi, pentru obţinerea de rechizite şcolare şi pentru obţinerea de locuri de cazare în cămine;

- declaraţii privind stabilirea sau valorificarea drepturilor foştilor deţinuţi politici, veteranilor de război şi văduvelor acestora;

- declaraţii privind valorificarea drepturilor persoanelor cu handicap;

- declaraţii şi procuri necesare în cadrul procedurii de obţinere a despăgubirilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme;

- declaraţii de donare de organe, ţesuturi şi celule.

Citește și Digitalizarea ar putea crește PIB-ul României cu 16,48%

După cum precizează același Ordin, “nu se pot aplica scutiri în privinţa declaraţiilor necesare în vederea obţinerii sprijinului financiar acordat prin Programul naţional de protecţie socială «Bani de liceu», deşi, măsura are un evident caracter de măsură de protecţie socială”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik

pixel