Dolarul se oprește din cădere: Investitorii așteaptă decizia Fed și negocierile SUA – China

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Dolarul se stabilizează înaintea reuniunii Fed, pe fondul incertitudinilor economice și al retragerilor investitorilor asiatici.

Dolarul s-a stabilizat miercuri, înaintea unei reuniuni a Rezervei Federale care ar putea contura politica monetară într-un context economic incert, în timp ce marii investitori asiatici continuă să-și lichideze deținerile în active americane, transmite Reuters.

Un dram de optimism a revenit în piețe după ce SUA și China au anunțat că vor relua discuțiile comerciale sâmbătă, diminuând temerile legate de un posibil război comercial care a afectat încrederea în dolar și în piețele americane. Președintele Fed, Jerome Powell, este așteptat să declare că este nevoie de mai multe date înainte de a decide următorul pas al băncii centrale.

Presiunea de vânzare asupra dolarului s-a mai temperat față de săptămâna trecută, după ce investitorii – în special din piețele emergente cu randamente scăzute – au început să-și retragă capitalul sau să-l repatrieze.

 

Potrivit analistului IG, Tony Sycamore, dolarul a avut parte de un „mic reviriment” odată cu vestea reluării dialogului comercial, însă sentimentul general rămâne pesimist: „Nu cred că tendința de slăbiciune a dolarului american se va schimba prea curând. Investitorii internaționali ezită să-și supraexpună portofoliile pe acțiuni americane, date fiind incertitudinile actuale.”

 

În Asia, valul de apreciere al dolarului taiwanez de la începutul săptămânii s-a extins și la alte monede regionale precum dolarul singaporez și wonul sud-coreean. Totuși, miercuri, moneda taiwaneză s-a depreciat cu 0,7%, iar wonul, deși a atins un maxim pe șase luni la deschidere, a pierdut apoi 1,5%. Yuanul chinez s-a slăbit după ce Banca Populară a Chinei a anunțat o reducere a rezervelor minime obligatorii pentru bănci – prima astfel de măsură din 2025, menită să stimuleze economia afectată de tensiunile comerciale.

 

Indicele dolarului a rămas aproape neschimbat, după trei zile consecutive de scădere, iar euro a pierdut 0,2%, până la 1,1338 dolari, după ce Friedrich Merz a fost ales cancelar al Germaniei.

 

Investitorii anticipează că Fed va menține neschimbată dobânda de referință, însă piețele pariază pe o reluare a ciclului de relaxare monetară în iulie. Anumiți economiști sunt, însă, de părere că inflația persistentă va împiedica orice tăieri de dobândă în acest an.

Futures-urile bursiere din SUA au intrat pe teritoriu pozitiv după ce oficiali de la Washington au confirmat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, și negociatorul-șef pentru comerț, Jamieson Greer, se vor întâlni sâmbătă, în Elveția, cu principalul responsabil economic al Chinei. Președintele Trump a sugerat, duminică, că unele acorduri comerciale ar putea fi anunțate în această săptămână.

Piața valutară s-a arătat mai calmă miercuri, după spectaculoasa apreciere de două zile a monedei Taiwanului. Dolarul din Hong Kong s-a tranzacționat ușor sub limita superioară a coridorului său fix, iar yenul japonez a pierdut 0,5%, întrerupând o secvență de trei zile de câștiguri, pe măsură ce bursele japoneze s-au redeschis după o pauză de două zile.

„Volatilitatea extremă din ultimele zile pe piața valutară din Taiwan este un semnal de avertisment”, a comentat George Saravelos, director global de cercetare FX la Deutsche Bank. „Astfel de mișcări autoalimentate pot apărea și în cazul altor monede, acolo unde expunerile pe active denominate în dolari americani sunt mari și neacoperite. Yenul este primul care vine în minte.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...

Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Bani într-un portofel
Bani / Foto: Freepik
Terminal GNL

Ce riscă firmele de stat care nu își aprobă bugetele la timp

Guvernul introduce un instrument de presiune directă...

ROBOR

Ce se întâmplă cu ratele românilor la final de an

Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Liberty Galați, fostul Sidex

pixel