Donald Trump negociază vânzarea hotelului său de lux din Washington

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump
Compania de familie a fostului preşedinte american Donald Trump este în negocieri avansate cu firma investiţii CGI Merchant Group pentru a-i vinde drepturile asupra unui hotel de lux din Washington, D.C., într-o tranzacţie cu o valoare de peste 370 de milioane de dolari, informează un articol publicat marţi în The Wall Street Journal.

Citând surse din apropierea acestui dosar, The Wall Street Journal susţine că CGI Merchant Group negociază preluarea contractului de închiriere pentru The Trump International Hotel Washington, D.C., un hotel de lux amplasat în fostul sediu al Poştei americane, o clădire amplasată la mică distanţă de Casa Albă şi Capitoliu.

Clădirea este deţinută de Guvernul federal american dar contractul de închiriere se întinde pe o durată de aproximativ 100 de ani. Sursele precizează că CGI a demarat discuţiile şi cu o serie de mari lanţuri hoteliere, inclusiv Waldorf Astoria, o marcă de lux din portofoliul grupului Hilton Worldwide Holdings, pentru eliminarea numelui Trump în favoarea unui alt brand hotelier.

Valoarea tranzacţiei ar putea să se ridice la aproape 400 de milioane de dolari, adică aproape dublul sumei cheltuite de Trump Organization pentru a transforma fosta clădire guvernamentală într-un hotel de lux, susţin sursele.

Vânzarea de case și terenuri. Se umblă la modul de calculare a impozitul

Hotelul de lux din Washington, D.C., a fost o bijuterie din portofoliul familiei Trump. În 2012, familia Trump a reuşit să devanseze o serie de nume importante din industria hotelieră, inclusiv Marriott International Inc. şi Hilton, pentru contractul de închiriere a fostului sediu al Post Office. Potrivit surselor, promisiunea făcută de familia Trump, că va cheltui 200 de milioane de dolari pentru a renova şi transforma clădirea din secolul 19 într-un hotel de lux modern, a fost cea mai bună ofertă.

Deschis în 2016, hotelul a devenit un fel de club al Partidului Republican, atrăgând fani, lobby-işti, parlamentari şi alte persoane cu legături de afaceri cu administraţia Trump. Gradul de frecventare a scăzut după înfrângerea suferită de miliardarul republican la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020.

Un raport al unei comisii parlamentare publicat vineri arată că hotelul a înregistrat pierderi de peste 70 de milioane de dolari de la data inaugurării şi până la finalul lui 2020, cifre contestate de Trump Organization. Comisia parlamentară, prezidat de un democrat, a ridicat unele semne de întrebare cu privire la sumele plătite hotelului de o serie de guverne străine în perioada preşedinţiei Trump, ceea ce ar putea genera acuzaţii de conflict de interese. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia

pixel