Dosarul de pensionare poate fi respins fără acest nou document

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Birocrația românească se ține tare / Foto: Arhivă
Birocrația românească se ține tare / Foto: Arhivă
O nouă lege emisă anul acesta impune o nouă adeverință care trebuie adăugată la dosarul de pensie.

Este vorba despre Legea 76/2022 care stabilește că la dosarul de pensionare să fie adăugată o nouă adeverință care va fi eliberată de angajatorul la care solicitantul lucrează în momentul în care acesta își depune dosarul de pensionare.

Această adeverință oferă datele de contact ale angajatorului care trebuie informat de către Casa de Pensii cu privire la emiterea deciziei de pensionare a angajatului, document care trebuie trimis respectivei companii în termen de maxim 5 zile de la emiterea deciziei de pensionare. Măsura legislativă ar trebuie să elimine situațiile în care un pensionar încalcă prevederile Codului muncii prin continuarea activității profesionale după pensionare prin încetarea de drept a contractului individual de muncă odată cu împlinirea condițiilor de pensionare.

Ce trebuie făcut pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins

În acest caz angajatul va fi obligat să completeze actele de la dosarul de pensionare cu o adeverință ce conține datele de contact ale ultimului angajator sau a angajatorilor dacă este angajat la mai mulți angajatori la data pensionării.

Adeverința va cuprinde următoarele informații:

- denumirea angajatorului, 

- adresa de poștă fizică și electronică, 

- date de contact telefon/fax.

Cu cât pot creşte pensiile, după recalculare. Preşedintele CNPP vine cu un exemplu concret

Efectul documentului

Odată angajatorul anunțat despre decizia de pensionare, acesta va putea demara procedurile prevăzute în Codul Muncii în cazul încetării activității:

- în cazul pensiei pentru limită de vârstă sau limită de vârstă redusă, contractul individual de muncă încetează de drept, dacă pensionarul nu anulează decizia de pensionare în 30 de zile calendaristice scurse de la data stampilei de pe anvelopa plicului în care a primit decizia de pensionare.

- în cazul pensiei anticipate parțiale sau anticipate, trebuie cunoscut că acestea nu pot fi încasate atâta timp cât persoana respectivă este încă angajată.

În ceea ce privește pensia de invaliditate de gradul 3, pensia nu se poate activa decât dacă angajatul încetează activitatea profesională sau o continuă cu program de lucru de cel mult 4 ore/zi.

Așadar, noul document este important numai pentru angajator. Pe de altă parte, Casa de Pensii deține datele de contact ale angajatorilor dat fiind că lunar acesta plătește CAS iar pe cererea de pensionare a solicitantului sunt trecute datele de contact ale angajatorului. Cu alte cuvinte, birocrația românească este ca un organism viu care regenerează precum coada unei șopârle.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Bani / Foto: DCBusiness

Acord în coaliție. Salariul minim crește de la 1 iulie 2026

Salariul minim va crește de la 1 iulie 2026. Coaliția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Lingouri de cupru / Foto: DCBusiness

Bloomberg: Cuprul intră într-un deficit structural din 2026

Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...

Donald Trump și Vladimir Putin
Ministerul Finanțelor
Ghișeu
Barajul Paltinu
Arcelor Mittal Tubular Products Iași
Inflație / Foto: Freepik

România continuă să fie ţara cu cea mai mare inflaţie din UE

România a fost şi în luna noiembrie ţara UE cu cea mai...

România se află pe locul doi la exportul de grâu moale
Bani
Document. Foto: Freepik.com
Discutii la Guvern
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
factura. Freepik.com
Documente ANAF. Freepik.com
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Oameni pe stradă
Palatul Știrbei
Netflix / Foto: Freepik
Podul Giurgiu - Ruse
Ispectori ai ANAF și Vamei
Foto: Facebook MADR
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

pixel