Două noi ținte atinse de România în vederea aderării la OCDE

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
OECD
OECD
România atinge încă două ţinte pe drumul către aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din perspectiva alinierii la cele mai bune practici în domeniul siderurgiei şi construcţiilor navale şi a găzduirii, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

"România a primit, la începutul acestei săptămâni, scrisori din partea Comitetului OCDE pentru oţel şi a Comitetului pentru construcţii navale, prin care partea română a fost informată despre finalizarea evaluării ţării noastre în cele două domenii. Prin parcurgerea acestei etape, România atinge încă două ţinte pe drumul către aderarea la una dintre cele mai relevante Organizaţii la nivel internaţional în domeniul politicilor publice. Scrisorile urmează prestaţiei foarte bune a delegaţiei României în cadrul reuniunilor celor două Comitete din primăvara acestui an, la Paris, unde pe agenda discuţiilor s-au aflat rapoartele de evaluare a ţării noastre din perspectiva alinierii la cele mai bune practici în domeniul siderurgiei şi construcţiilor navale şi găzduirii, în toamna anului trecut, de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), a misiunii comune de evaluare pe cele două componente", menţionează sursa citată.

Cele două Comitete specializate au vizat evoluţia pozitivă a României în ceea ce priveşte strategiile de promovare a practicilor şi dezvoltării sustenabile a productivităţii şi competitivităţii în sectorul construcţiilor navale şi al producţiei de oţel, precum şi transparenţa şi implicarea activă în forurile internaţionale din sectorul maritim, cum ar fi Organizaţia Maritimă Internaţională, Organizaţia de Cooperare economică la Marea Neagră şi Comitetul pentru construcţii navale.



De asemenea, s-a avut în vedere cadrul normativ ce asigură condiţii de piaţă competitive în acord cu prevederile Uniunii Europene cu privire la ajutoarele de stat, România aderând, totodată, la acordurile Organizaţiei Mondiale a Comerţului cu privire la subvenţii şi la măsurile de contracarare a efectelor de distorsiune asupra comerţului şi pentru menţinerea unor condiţii de piaţă concurenţială.

În plus, s-a evaluat tranziţia treptată a sectorului siderurgic către adoptarea metodei cuptoarelor cu arc electric (EAF) pentru fabricarea oţelului, în vederea atingerii neutralităţii carbonului. Astfel, politicile existente au potenţialul de a promova în continuare dezvoltarea durabilă a industriei siderurgice, inclusiv prin sprijinirea dezvoltării competenţelor şi a oportunităţilor de angajare pentru a atenua impactul social al decarbonizării.

3. Santier na... (damen_mangalia_43110800.jpg)

"Într-un context marcat de crize succesive şi perturbări ale lanţurilor de aprovizionare, industria oţelului din România şi-a dovedit rezilienţa, precum şi rolul semnificativ în economia naţională, din perspectiva susţinerii altor ramuri industriale", se arată în comunicat.

Considerat cel mai cel mai important obiectiv strategic naţional după cel al aderării ţării noastre la NATO şi la UE, procesul de aderare la OCDE reprezintă o prioritate inclusiv la nivelul MEAT, care este punct focal naţional pentru cinci comitete/grupuri de lucru ale Organizaţiei: Comitetul pentru oţel, Comitetul pentru construcţii navale, Comitetul pentru comerţ, Comitetul pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi antreprenoriat şi Comitetul pentru turism.

Mai mult decât atât, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), care se află sub coordonarea MEAT, se asigură punctul focal pentru Comitetul pentru Politica de Protecţie a Consumatorilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru companiile private
Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik
Nu a fost semnat acordul cu Mercosur

Ce urmează pentru acordul de liber schimb UE–Mercosur

Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...

Ingineri proiectanți / Foto: Freepik
Muncitori / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Un răspuns scurt și la obiect
Benzinarie. Foto: Freepik.com
Bursă / Foto: Freepik
Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Starlink / Foto: Arhiva Starlink / Flickr

Un satelit Starlink va cădea pe Pământ

Unul dintre sateliții de internet Starlink ai SpaceX a...

Care europeni vor plăti cel mai mult pentru masa de Crăciun

Spania rămâne pe primul loc, în timp ce familiile se...

LIDL

Programul magazinelor LIDL de sărbători

Programul magazinelor LIDL de Crăciun şi Revelion.

Mai multe persoane se uită cu neîncredere la un document / Foto: Freepik
Prof. Mircea Coșea
Protest al fermierilor belgieni la Bruxelles / Captură video
Bani / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

pixel