Drone, rachete, nave de război: Australia crește cheltuielile de înarmare cu 32 miliarde $

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Nave de război / FOTO: Unsplash
Nave de război / FOTO: Unsplash
Drept justificare a acestei majorări a cheltuielilor o constituie temerile unui posibil conflict între China și Statele Unite în Pacific.

Prin urmare, Australia a decis să mai adauge 32 miliarde de dolari la fondurile destinate înarmării. Bugetul total planificat pe zece ani a ajuns, astfel, la 330 miliarde de dolari. În același timp, autoritățile țării au decis o reînnoire a programelor de reechipare a forțelor militare. 

Anunțată miercuri de ministrul Apărării Richard Marles, noua finanțare reflectă noile priorități ale statului, printre care se numără rachete cu rază lungă de acțiune, despre care Australia spune că sunt necesare într-o lume în care un potențial conflict între China și Statele Unite ar putea perturba regiunea.

„Ipotezele optimiste care au stat la baza planificarea apărării după sfârșitul Războiului Rece au dispărut de mult”, a spus Marles într-un discurs pe care l-a ținut la Clubul Național de Presă. „Mediul nostru este caracterizat de incertitudine și tensiuni legate de concurența strategică în creștere și înrădăcinată între Statele Unite și China.

Puțin peste 40% din suma totală, sau până la 145 de miliarde de dolari australieni, sunt pentru marina militară, inclusiv pentru construirea flotei de suprafață, programul de submarine nucleare AUKUS și alte priorități, cum ar fi submarinul dronă Ghost Shark.

O cincime, sau circa 74 de miliarde de dolari, vor fi cheltuite pentru programe de rachete, a căror importanță a fost evidențiată într-o revizuire de anul trecut. Vor exista noi rachete cu rază mai lungă de acțiune pentru Forțele Aeriene și Armate, programe de apărare antirachetă și producție internă de arme ghidate, potrivit studiului.

Pentru modernizarea bazelor militare din nordul țării, unde marinarii americani efectuează în fiecare an luni de antrenament și exerciții, vor fi alocate până la 18 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
Lingouri de aur
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Lapte praf / Foto: Freepik
Microbuzele românești, prezentate la Bruxelles

pixel