După autobuze, vom avea și tramvaie din Turcia? Care este oferta

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Așa arată tramvaiele care ar putea circula în orașele României
Așa arată tramvaiele care ar putea circula în orașele României
Firma turcă Durmazlar intenţionează să participe la licitaţiile pentru livrarea de tramvaie ce urmează a fi organizate în Arad, Timişoara, Brăila şi Craiova, a declarat, vineri, Abdullah Bocan, general manager la Durmazlar Railway Szstems, la o întâlnire cu o delegaţie de jurnalişti din România. 

"În lunile iunie-iulie vom participa la licitaţiile care vor fi organizate la Arad, Timişoara, Brăila şi Craiova", a spus Bocan. Potrivit acestuia, tramvaiele produse de firma turcă sunt la standarde europene şi cu componente europene, dar la preţuri accesibile.

În prezent, la nivelul Primăriei municipiului Bucureşti se află în evaluare o procedură care vizează achiziţia a 100 de tramvaie moderne. Ofertele au fost depuse de două companii - Astra Vagoane Călători şi Durmazlar Makine San Ve Tic A.S. Valoarea estimată a contractului este de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro).

Calitate germană la un preț mai mic

"Pot să spun că noi am propus Primăriei Bucureşti un preţ sub bugetul pe care îl aveau dânşii", a spus Abdullah Bocan, care a prezentat un tramvai modelul Panorama, compus din patru module, care ar putea să ruleze şi în Bucureşti. "Noi propunem o calitate germană la un preţ mult mai mic", a asigurat el, subliniind că proiectele Durmazlar sunt la standarde europene, componentele fiind achiziţionate din Europa. De asemenea, Durmazlar vinde unor firme japoneze, germane sau franceze componente şi utilaje, de exemplu boghiurile Durmazlar sunt folosite la trenuri din Polonia, Italia şi Franţa.

Abdullah Bocan a mai spus că Durmazlar se pregăteşte de doi ani pentru contractul cu municipalitatea din Bucureşti. În această perioadă, firma din Turcia a făcut numeroase studii de piaţă, care au inclus şi interviuri cu călătorii care utilizează mijloacele de transport, despre cum ar dori să fie un tramvai. Una dintre concluziile studiilor a fost că românii au mari probleme cu confortul din cauză că tramvaiele actuale sunt foarte vechi şi accesul în tramvai se face foarte greu pentru persoanele cu dizabilităţi.

Citește și Aurul turcesc rămâne la mare căutare. Exporturi uriașe

În ceea ce priveşte contractul lansat în licitaţie de PMB, Bocan a spus că una dintre cerinţele incluse în caietul de sarcini a fost ca primul tramvai să fie livrat în luna a 12-a de la semnarea contractului, iar ulterior ar urma să fie livrate câte patru exemplare pe lună, iar întreaga comandă de 100 de tramvaie ar trebui să fie livrată în doi ani.

"Noi preconizăm că putem să le predăm într-un timp de mai scurt de doi ani de zile", a afirmat Abdullah Bocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com

pixel