Rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda, a anunţat, marţi, că validează propunerea de exmatriculare a celor 45 de studenţi.
"Avem şi mărturii ale studenţilor care au recunoscut, în cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii facultăţii, că au fraudat examenele. În consecinţă, Consiliul Facultăţii de Drept, format din cei mai reputaţi specialişti în Drept la nivel naţional, a votat cu o largă majoritate pentru propunerea de exmatriculare. În faţa acestor evidenţe, regulamentele în vigoare ale Facultăţii de Drept şi normele pe care se întemeiază activitatea academică a UB ne conduc la un singur răspuns instituţional legal. Nu aş vrea să trecem uşor peste componenta morală a acestei situaţii, cu atât mai mult cu cât actualii studenţi ai Facultăţii de Drept sunt cei care vor înfăptui justiţia în viitor, iar un stat puternic, un stat de drept are nevoie de jurişti corecţi, integri şi buni profesionişti. Prin urmare, în calitate de rector al Universităţii din Bucureşti validez propunerea de exmatriculare ca urmare a fraudei constatate cu o largă majoritate de Consiliul Facultăţii de Drept", a precizat rectorul UB.
Citește și: Risipă uriașă de bani publici. Miliarde irosite de SUA în investiții fără rost
Potrivit acestuia, dovezile care stau la baza deciziilor arată "fără niciun dubiu" că studenţii în cauză "au încălcat în mod evident şi în mod repetat" la mai multe examene din sesiune regulamentele facultăţii şi ale universităţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Finanțele au împrumutat 1,59...
Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...
Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...
Naftogaz caută finanțare...
România cheltuiește miliarde de...
Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).
Legea relansării economice introduce un mecanism dedicat...
Ministerul Finanțelor a...
Grupul francez Carrefour a...
Guvernul pregătește o...
Anul 2026 nu aduce o criză...
Una dintre cele mai mari burse...
Piaţa autoturismelor...
Statele Unite vor începe "în...
Într-un context economic marcat...
Salariul mediu net a urcat la...