Economia Marii Britanii a luat-o la galop!

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei din acest an cel mai rapid ritm de creştere din 2016, vremea neobişnuit de caldă majorând consumul, dar economiştii avertizează că performanţa se va deteriora curând, deoarece incertitudinile privind Brexitul duc la reducerea cheltuielilor şi a investiţiilor

Produsul Intern Brut al Marii Britanii a crescut cu 0,6% în perioada iulie-septembrie 2018, de la 0,4% în trimestrul doi din 2018, şi doar cu 0,1% în primele trei luni din acest an, a anunţat vineri Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Analiştii se aşteptau la un avans de 0,5% în trimestrul trei din acest an.

Suren Thiru, şeful economiştilor de la Camera britanică de comerţ, a explicat că evoluţia mai bună a economiei pe perioada verii a fost provocată de câţiva factori temporari, inclusiv nunta regală, valurile de căldură şi Cupa Mondială la Fotbal.

Declin al investițiilor

"Persistenţa incertitudinilor legate de Brexit şi constrângerile financiare cu care se confruntă consumatorii şi oamenii de afaceri vor afecta semnificativ activitatea economică în următoarele trimestre", a avertizat Suren Thiru. 

În perioada iulie-septembrie 2018, exporturile şi cheltuielile gospodăriilor au fost solide, compensând declinul investiţiilor, care au scăzut pentru al treilea trimestru consecutiv.

Serviciile, care reprezintă aproape 80% din PIB-ul Marii Britanii, au urcat cu doar 0,3% în trimestrul trei din acest an, în timp ce în construcţii s-a înregistrat un avans de 2,1%, cheltuielile gospodăriilor au crescut cu 0,5%, în timp ce investiţiile au scăzut cu 1,2%, datele sugerând incertitudinea cu care se confruntă companiile în privinţa efectelor Brexitului.

Luna aceasta, Banca Angliei a anunţat că în ultimele luni au sporit incertitudinile în rândul mediului de afaceri privind Brexitul, ceea ce afectează investiţiile. "Cel mai semnificativ risc la adresa creşterii economiei în viitorul apropiat îl reprezintă gradul în care temerile privind Brexitul afectează cheltuielile, într-un moment în care negocierile cu UE continuă", se arată în raportul lunar al BoE.

Sursă de incertitudini

Un sondaj trimestrial al BoE în rândul oamenilor de afaceri indică faptul că, în ultimele luni, Brexit a devenit o sursă semnificativă de incertitudini. Ca rezultat, Banca Angliei şi-a înrăutăţit estimările din acest an privind creşterea investiţiilor la zero şi se aşteaptă la un avans modest al cheltuielilor de consum, în urma accelerării creşterii salariilor. Cele mai recente date publicate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS) arată că, în perioada iunie - august 2018, câştigurile totale, excluzând bonusurile, au urcat în ritm anual cu 3,1% în perioada iunie - august 2018, faţă de un avans de 2,9% în precedentele trei luni. Este cel mai rapid ritm din ianuarie 2009 şi depăşeşte estimările analiştilor.

Majorarea salariilor, care sprijină creşterea cheltuielilor de consum, a stimulat avansul economiei britanice în 2018. Banca Angliei estimează o creştere a PIB-ului Regatului Unit de 1,3% anul acesta şi de 1,7% anul viitor, în timp ce ţinta de inflaţie este de 2%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel