Economiștii ruși au creionat trei scenarii pentru Rusia. Toate DEZASTRUOASE

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Nici unul nu prevede o îmbunătățire a nivelului de trai în următorul deceniu cel puțin
Nici unul nu prevede o îmbunătățire a nivelului de trai în următorul deceniu cel puțin
Economia Rusiei va urma, după toate probabilitățile, o traiectorie de inerție, care va duce la o nouă stagnare, prognozează economiștii ruși. Dar, în cazul unei escaladări a conflictului militar din Ucraina, este posibilă și autarhia, adică o economie închisă, în detrimentul bunăstării populației.

Toate scenariile rezonabile privind evoluția economiei rusești pornesc de la ideea că sancțiunile vor fi menținute cel puțin 10-15 ani, pentru că, spre deosebire de pandemie, restricțiile nu vor trece prea curând, este concuzia raportului întocmit de o echipă de economiști condusă de Dmitri Belousov, șef departament la Centrul de Analiză Macroeconomică din Moscova. 

"Autarhie" (13 % șanse de realizare)

Acest scenariu presupune că Rusia "face totul singură", în măsura posibilităților și cu prețul unui declin al nivelului tehnologic, al consumului, calității, performanțelor de orice natură, cu efect negativ distructiv asupra nivelului de trai al populației. Autorii raportului cred însă că, în condițiile actuale, este puțin probabil ca acest scenariu să funcționeze, dar în cazul unei noi escaladări a conflictului ce opune, practic, în Ucraina, Rusia și lumea civilizată, cu alunecarea ulterioară spre o "economie de război", el ar putea deveni aproape singura opțiune.

"Inerția instituțională" (47% șanse de realizare)

În acest scenariu, autoritățile recunosc că gradul de instabilitate a situației economice și de politică externă este atât de ridicat încât devine imposbil de aplicat o politică de dezvoltare coerentă, deoarece lucrurile vor evolua cu o viteză mai mare decât obținerea unui rezultat rezonabil. Prin urmare, tot ceea ce se poate face este să se mențină stabilitatea macroeconomică și financiară, să se asigure finanțarea durabilă a angajamentelor bugetare și să se pună în aplicare cele mai stringente proiecte de investiții cu termene precise.

În acest scenariu, după recesiunea din 2022-2023, se preconizează o creștere a investițiilor de cel mult 2,5% pe an până în 2030, ceea ce nu va permite o creștere a productivității muncii și a salariilor reale nici în sectorul comercial, nici în cel public. În același timp, rata șomajului rămâne destul de ridicată - 5,5-6%, iar nivelul de consum al populației se modifică în același ritm cu cel al investițiilor.

"Rezultatul unei astfel de politici, în condiții calitativ noi, ar putea fi o stagnare prelungită, cu o dinamică economică de aproximativ 1,5% pe an, cu un decalaj în creștere treptată în domeniul tehnologiei, al nivelului și calității vieții și al securității naționale", avertizează Belousov.

Mai mult, el consideră că, în acest scenariu, sectorul gri al economiei va crește, atrăgând importuri prin canale informale și antrenând apariția de noi grupuri de antreprenori profitori, după modelul anilor 1980. Această situație este capabilă să genereze un conflict social între elitele ”vechi” și ”noi” (cu o probabilitate ridicată de antisistem). În general, nivelul de trai al populației va stagna și, având în vedere lipsa de progrese în dezvoltarea infrastructurii, acest lucru poate provoca tensiuni în regiuni.

"Lupta pentru creștere" (40% șanse de realizare)

Acest scenariu (considerat scenariu-țintă) vizează eforturi de modernizare a economiei rusești într-un mediu nou, adică o acțiune comună a autorităților și a mediului de afaceri, unde rolul prepoderent al statului va fi echilibrat de activitatea companiilor private. Acest lucru va preveni "osificarea" politicii și stagnarea periculoasă a economiei și a societății. În plus, scenariul implică împrumuturi de tehnologie și intrarea pe piețe disponibile cât mai activ posibil, încercându-se, totodată, ca vreo țară majoră, precum China, să devină un partener economic extern monopolist al Rusiei.

O astfel de evoluție ar permite ca investițiile în capital fix să crească cu o rată anuală de 3,5% sau mai mult, veniturile gospodăriilor să sporească, la rândul lor, cu 2,5-3,7% pe an, cu o rată a șomajului de 4,5-5%, un nivel normal pentru Rusia.

"Ca urmare, rata de creștere economică va putea ajunge la 2,5-2,7% pentru perioada de prognoză, ceea ce este aproape în linie cu proiecțiile de dinaintea crizei (3%)", se arată în raportul preluat de cotidianul RBK. 

Citește și Rușii caută un nume pentru lanțul Starbuck. Ce a ieșit FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Harta Europei. Foto: Freepik.com
BVB
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Salariu / Foto: pexels.com
Curier. Foto: pexels.com
Șantier / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Taxe și impozite mult mai mari pe proprietăți din anul 2026
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Traficul online al publicațiilor, afectat de Google
License: e131835bd28ca2c06930711faee9ceb69b

Rolul RMN-ului în monitorizarea afecțiunilor cronice

Afecțiunile pe termen lung schimbă multe lucruri în...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com

Polonia începe lucrările la prima sa centrală nucleară

Polonia va demara lucrările la prima sa centrală...

Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR
Sediul ANRE
Friedrich Merz, Keir Starmer, Volodimir Zelenski și Emmanuel Macron
Stradă din Oslo / Foto: Unsplash
Energie / Foto: Freepik
Reddit / sursa foto: Flickr.com

Reddit introduce noi măsuri pentru siguranța minorilor

Reddit a lansat global noi funcții de protecție pentru...

Incendiu de pădure în Bulgaria / Foto: Protecția Civilă a UE
Donald Trump și Jensen Huang, CEO Nvidia / Foto: Casa Albă
ANAF. Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Aur. Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Freepik.com
O familie se uită la o mașină expusă într-un showroom / Foto: Freepik
Schimb valutar / Foto: Freepik
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...


pixel